Home În Lume Moscova continuă „războiul tratatelor” cu SUA

Moscova continuă „războiul tratatelor” cu SUA

DISTRIBUIŢI

În ultimele luni, Moscova și Washingtonul se află într-un război diplomatic care riscă să escaladeze treptat din cauza ruperii a tot mai multor înțelegeri dintre cele două capitale. Autoritățile ruse au precizat ieri că vor pune capăt acordului de cooperare cu Statele Unite asupra luptei pentru combaterea traficului de droguri și crimei organizate, un nou semnal al deteriorării relațiilor dintre cele două mari puteri. Anunțul a fost făcut de către premierul rus, Dmitri Medvedev, a ordonat încetarea acordului ruso-american, semnat la 25 septembrie 2002, întrucât "acesta nu mai corespunde realităților actuale, iar potențialul său a fost epuizat", a precizat serviciul de presă al guvernului, într-un comunicat.  Acordul, care prevede ca Statele Unite să participe financiar în anumite proiecte ruse, care vizează lupta împotriva crimei organizate și traficului de stupefiante, era până acum justificat de lipsa fondurilor necesare, adaugă comunicatul, lăsând să se înțeleagă că Rusia nu mai are nevoie de fonduri externe.  Acest anunț intervine pe fondul tensiunilor ruso-americane, care s-au accentuat în ultimele luni, după o serie de măsuri adoptate de Moscova în scopul de a reduce influența Washingtonului asupra vieții politice din Rusia.

Măsuri graduale

Rusia a adoptat în decembrie o lege care interzice adopția de copii ruși de către americani și are în vedere elaborarea unei "liste negre" de cetățeni americani nedoriți în țară, suspectați în special că ar fi încălcat drepturile cetățenilor ruși.  Considerată drept una dintre cele mai ostile măsuri adoptate de Moscova împotriva Washingtonului de la sfârșitul Războiului Rece, această lege a fost votată ca răspuns la o lege precedent adoptată de Congresul american și promulgată de președintele Barack Obama, care interzice în mod special șederea în Statele Unite a oficialilor ruși implicați în moartea în închisoare, în 2009, a tânărului jurist rus, Serghei Magnițki.  În septembrie 2012, Rusia a ordonat Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, (USAID) să-și înceteze activitățile, acuzându-i de imixtiuni în politica internă prin susținerea grupurilor critice la adresa regimului.
Câteva luni mai târziu, autoritățile ruse au mai adoptat o lege controversată care califică drept "agenți străini" și plasează sub control guvernamental strict orice ONG care beneficiază de finanțare străină, mai ales americană.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.