Un site de promovare a jihadului a publicat o nouă amenințare din partea rețelei teroriste Al-Qaida, în care aceasta promite să comită atacuri "zguduitoare" împotriva Statelor Unite și Europa Occidentală, relatează The Washington Times în ediția electronică. Mesajul a apărut duminică pe rețeaua Ansar al Mujahidin, cu titlul "Harta Al-Qaida și viitoarelor sale lovituri", sau într-o altă traducere din arabă "Unde o să fie următoarea lovitură Al-Qaida?" "Pe scurt, răspunsul este următorul: următoarele lovituri ale Al-Qaida vor fi (…) în inima teritoriului necredincioșilor, America, dar și în Franța, Danemarca, alte țări din Europa, în țările care au ajutat și ajută Franța și în alte locuri pe care Al-Qaida le va numi cu altă ocazie", se afirmă în amenințare. Atacurile vor fi "puternice, serioase, periculoase, zguduitoare și înfricoșătoare". Sub o secțiune a mesajului despre modalitățile de acțiune, un utilizator anonim scrie că loviturile vor fi "operațiuni ale unor grupări sau lupi solitari, în plus față de folsirea mașinilor-capcană".
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















