
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis strămutarea procesului în care președintele Consiliului Județean (CJ) Argeș, Constantin Nicolescu, este judecat pentru fapte de corupție alături de alți 10 inculpați, la Tribunalul București.
"Admite cererea formulată de (…) Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești privind pe inculpații Nicolescu Constantin, Penescu Gheorghe Cornel, Nicuț Gheorghe și alții privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2541/109/2011 al Tribunalului Argeș. Dispune strămutarea judecării cauzei (…) de la Tribunalul Argeș la Tribunalul București. Menține actele îndeplinite la instanța de la care se solicită strămutarea", se arată în soluția publicată vineri pe site-ul instanței supreme.
Hotărârea luată de ÎCCJ în urma ședinței de judecată din 30 ianuarie este definitivă.
Instanța supremă admisese deja, pe 12 decembrie 2012, solicitarea Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privind suspendarea judecării cauzei la Tribunalul Argeș.
Dosarul urmează să fie transferat la Tribunalul București după data de 14 februarie, când este programat următorul termen la instanța din Argeș.
Tribunalul Argeș a încheiat încă din iulie 2011 audierea celor 11 inculpați din dosar, precum și a unui număr de aproape 30 de martori, urmând să înceapă judecarea pe fond a cauzei.
Procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DNA au dispus, pe 18 mai 2011, trimiterea în judecată a președintelui CJ Argeș, Constantin Nicolescu, pentru mai multe fapte de corupție și fraudare de fonduri europene. El este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual în legătură directă cu infracțiunea împotriva intereselor financiare ale CE, săvârșite în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune, luare de mită, toate în formă continuată, precum și de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obținerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.
În același dosar au mai fost trimiși în judecată Cornel Penescu, acționar majoritar al SC PIC SA Pitești, pentru dare de mită în formă continuată, precum și Gheorghe Nicuț, fost primar al municipiului Curtea de Argeș, Călin Ioan Andrei, primar al municipiului Câmpulung Muscel, și Ion ?ê?£tefan, primar al comunei Budeasa, pentru fraudarea fondurilor europene.
De asemenea, au fost deferiți justiției Florian Despan, director executiv al Direcției pentru Integrare Europeană și Dezvoltare Regională din cadrul CJ Argeș, Ion Popa, primar al comunei Stâlpeni, Dobre Grigore, asociat și administrator la SC Zeus SA Pitești, Ion Nicolae, reprezentant al aceleiași firme, Gheorghe Dumitrache și Tudor Mircea, diriginți de șantier.
Pe 11 septembrie 2012, Serviciul Teritorial Pitești al DNA a început urmărirea penală împotriva a 12 persoane, printre care președintele CJ Argeș, Constantin Nicolescu, dar și șapte angajați ai instituției, pentru fraudarea de fonduri europene și alte infracțiuni, într-un dosar privind reabilitarea unui pod din localitatea Căteasca, afectat de inundații.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















