Home Economic-Financiar Brokerii estimeaza euro la 41.275 lei pentru sfarsitul lunii septembrie

Brokerii estimeaza euro la 41.275 lei pentru sfarsitul lunii septembrie

DISTRIBUIŢI

Toate tranzactiile realizate la sfarsitul saptamanii trecute la BMFMS au fost in crestere, inclusiv cele derulate la scadenta pentru decembrie. Astfel, pretul derivatelor pe actiunile SIF-urilor, ce au derulat tranzactii la aceasta bursa, se incadreaza in limite cuprinse intre 7.221 si 8.100 lei. Si actiunile TLV si RBR au avut o cotatie buna. Specialistii sustin ca preturile la BMFMS au fost stabile, ca urmare a deprecierii dolarului fata de euro, consecinta a deficitului comercial mare din SUA si a implinirii a trei ani de la atentatele teroriste de la 11 septembrie. Brokerii estimeaza insa ca aceasta crestere a euro nu va dura prea mult, iar paritatea va reveni spre cotatia de 1,21 dolari/euro.

Actiunile SIF 2 si SIF 5 au crescut la peste 7.000 de lei

Derivatele pe actiunile SIF 2 (contractele futures si options), cu scadenta septembrie, au fluctuat la sfarsitul saptamanii trecute intre 6.350 si 6.600 lei, fiind atins un maxim de 6.695 lei. Pentru scadenta decembrie, tranzactiile derulate la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) au fost realizate la 6.600-7.340 lei. Pretul de cotare a fost, astfel, stabilit la 7.221 lei pentru luna decembrie. Si actiunile SIF 5 s-au dovedit a fi atractive, fiind tranzactionate pentru septembrie la preturi cuprinse intre 7.300 si 7.685 lei, iar pentru decembrie, intre 7.810 si 8.399 lei. In cazul derivatelor pe actiunile TLV (Banca Transilvania), preturile pentru septembrie au fluctuat intre 7.200 si 7.370 lei, in timp ce pentru decembrie pretul de cotare a fost de 8.100 lei. Tot in crestere s-au situat si derivatele pe actiunile RBR (Rulmentul Brasov), pretul de cotare urcand de la 1.431 la 1.490 lei. Maximul inregistrat a fost de 1.525 lei.

Scadenta pentru decembrie s-a facut la preturi mai mari

Cotatiile titlurilor SNP pentru scadenta septembrie s-au mentinut scazute, intre 2.350 si 2.425 lei, preturile futures osciland fata de cele spot. Acest lucru a determinat ca pretul de tranzactionare a acestor titluri sa se afle, pentru prima data, sub cel inregistrat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Cu toate acestea, dupa cum declara oficiali ai Bursei din Sibiu, piata DESNP cu scadenta lunara s-a dovedit profitabila pentru investitori, in special dupa anuntarea achizitionarii SNP de catre OMV. Tranzactiile pentru scadenta decembrie au continuat sa se realizeze la preturi mai mari comparativ cu pretul spot, fiind cuprinse intre 2.600 si 2.665 lei.

Deprecierea dolarului fata de euro a stabilizat Bursa

Apetitul investitorilor la Bursa se dovedeste a fi in crestere, avand in vedere numarul de contracte futures tranzactionate saptamana trecuta la BMFMS, si anume 1.124. Vinerea trecuta, numarul pozitiilor deschise pe piata futures si pe cea a optiunilor era de 5.046. Raportul leu/dolar pentru pretul futures s-a mentinut, la sfarsitul lunii trecute, la 33.900 de lei. Tendinta de depreciere a dolarului fata de euro a fost principala cauza a stabilizarii pretului de la Bursa din Sibiu. In aceste conditii, pretul futures al raportului leu/euro cu scadenta septembrie a stagnat la 41.275 de lei. Brokerii sunt de parere ca evolutia ascendenta a euro fata de dolar, in primul rand, si mai apoi fata de leu, a survenit pe fondul mentinerii unui deficit comercial mare in SUA, aspect coroborat cu implinirea, luna aceasta, a trei ani de la atentatele teroriste ce au avut loc pe data de 11. De asemenea, se ia in calcul probabilitatea ca aceasta tendinta de crestere sa nu dureze foarte mult, iar paritatea sa revina spre cotatia de 1,21 dolari/euro, ceea ce este posibil sa readuca si cotatiile raportului leu/euro la nivelurile obisnuite in ultima perioada. Specialistii sustin ca in cazul, mai putin probabil, in care euro va creste spre 1,25 dolari, cursul euro va urca spre 42.000 de lei.


Euro nu poate scadea mai jos de 1,1980 dolari

Operatorii de la Sibiu considera ca, din perspectiva tehnica, moneda unica nu poate scadea mai jos de 1,1980 dolari. Euro poate intalni praguri de rezistenta in dreptul valorilor de 1,2280, 1,2360 si 1,2400 dolari. In ceea ce priveste pragurile suport, acestea se situeaza descrescator, la 1,2180, 1,2080 si 1,1980 dolari. Pe piata paritatii euro/dolar au fost tranzactionate primele contracte cu scadenta decembrie. Acestea au fost realizate la valori cuprinse intre 1,2135 si 1,2150 dolari. Pentru scadenta lunara, tranzactiile au fost realizate la inceputul saptamanii trecute la preturi cuprinse intre 1,2076 si 1,2125 dolari. Preturile s-au mentinut in acelasi ecart si la jumatatea saptamanii, pentru ca de joi acestea sa inceapa sa creasca. Vinerea trecuta, piata s-a deschis la un pret de 1,2210 dolari, pentru ca ultimele contracte sa fie realizate la 1,2275 dolari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.