Penele -ingerilor-

Ce si-or mai freca unii spectatori din lojele oficiale mainile cand urmaresc meciurile pline de teckling-uri din presa romaneasca. Nu stiu cum am ajuns in situatia asta, ca principalele fete gazetaresti, fie patroni, fie fosti patroni de ziare, fie ei sefi si sefuti sa-si traga la gioale unii altora. Mai sunt doua saptamani pana la inceperea oficiala a campaniei electorale si in loc sa urmarim de pe margine cutitele fluturate de liderii partidelor, ne suiera pe la urechi sageti mustind de cucuta de la un director de ziar la altul, de la un actionar la altul si retur. Ce putem intelege de aici? Politica e bagata pana la subsuori in presa, iar presa e acoperita pana la gura de politica.

Cineva vrea sa impuna cenzura. Si cineva nu accepta, ori accepta pe jumatate sau pe sfert. Cineva are niste prieteni, altii decat colegul de la ziarul vecin, care are si el prietenii lui. Toti politicieni, ministrii, oameni de stat. Undeva intra o serie de materiale. In alta parte intra altele. Toata lumea se plange ca e cenzura si manipulare, si totusi cineva publica. Cineva s-a saturat taman anul acesta, altcineva mai inghite o tura. Publicitatea e mare daca stii cum sa o aduci. Sa nu ne creasca pene de ingeri intre degete soioase.

Te ia scarba prezidentiala. Cineva a apucat contracte, altcineva nu. Si uite materialele. Cand Cozmin Gusa era la PSD, unii ziaristi primeau la palma pentru ca scriau rau de el. Asta pentru cunoscatori.

Sigur ca problema de fond pe care o ridica atat cei de la -Romania Libera-, cat si cei de la -Evenimentul Zilei- ramane in picioare in orice conditii. Presiunea unui PSD furibund a atins cote nemaiintalnite in Romania postdecembrista. Si nu e vorba doar de aceste doua gazete. E vorba de multe altele. Am incercat insa sa-mi explic si eu de ce tocmai aici s-au produs revoltele care ar fi trebuit sa aiba loc de mult in Romania, de la primul telefon guvernamental catre primul director de ziar, de la prima amenintare cu incetarea contractelor de publicitate s.a. Intr-un final am inteles o mica parte din acest adevar complex si greu de spus fara sa fii invelit in ceara si scos din stup. Incep cu secretul lui Polichinele: patronatul nu face niciodata greve.

Patronatul face afaceri si castiga mai mult sau mai putin. Iertata-mi fie indrazneala, dar Cornel Nistorescu si Petre Mihai Bacanu au reprezentat patronatul. Acum nu li se mai poate spune patroni, ci mai degraba administratori si gazetari, formatori de opinie. Adica, ei au revenit la statutul de om cu pixul in mana, dupa ce si-au vandut partea mai insemnata din afacere. Acum cele doua firme fac afaceri, iar cei doi trebuie sa suporte regimul neplacut al angajatilor presati de un patronat care face bani in perioadele electorale. Si cu cine sa le faca, daca nu cu principalii donatori de publicitate din Romania, invatati sa puna diverse conditii. Nu m-am decis inca daca teoria conspiratiei are poale lungi pana in Germania sau Elvetia. Va amintiti insa de Bruce Jackson care dadea cu guvernul de pamant initial, pentru ca ulterior, dupa ce a primit o micuta sponsorizare, sa-si inghita limba. Si Matser parea un om cumsecade, si Emma Nicholson a avut prieteniile si dusmaniile ei… dupa facultati. Insa dincolo de revolte, in mare parte justificate, si ma refer aici mai ales la palmasii presei, care inghit fara sa mestece multe lucruri, dincolo de presiunea politica evidenta, razboaiele intre breslasi nu fac decat sa dea apa la moara pesedista. Numai astfel PSD are posibilitatea sa se extraga din ecuatie. Poate ca ar fi mai bine ca actorii importanti ai presei sa nu se mai acuze reciproc de cati bani au facut si pe cine au pupat in fund pentru ei. Fiecare are la activ destule concesii. Nici n-avea cum sa fie altfel. Poate ca un moment zero ca in fotbal ar fi util pentru eliminarea celor care din timp in timp le pun sau macar incearca sa le puna sfori de maini.