Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

– Piaţa IT&C din Romania va atinge la finele acestui an valoarea de 5,14 miliarde de euro, în creştere cu aproape 7% faţă de 2006, cand s-a situat la 4,82 miliarde de euro, a declarat, miercuri, preşedintele ANRCTI, Dan Georgescu;

– Ajutoarele de stat acordate pană în luna ianuarie 2007 pentru investiţii în zone defavorizate au totalizat 210 milioane lei, în timp ce fondurile nerambursabile s-au cifrat la aproape trei milioane lei, potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei transmis Comisiei Europene;

– Numărul locuinţelor terminate a crescut anul trecut cu 16%, la 38.178, majorarea fiind influenţată de construcţiile în zonele afectate de inundaţii şi de proiectele în zonele limitrofe ale marilor oraşe, potrivit datelor provizorii prezentate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

– EXTINDERE. Operatorul de magazine de electronice, electrocasnice şi IT&C Altex va deschide joi, la Galaţi, un magazin Altex Megastore, al 43-lea al reţelei, în urma unei investiţii de circa două milioane de euro;

– REGRES. Investiţiile străine directe înregistrate în Romania se vor ridica în acest an la şapte miliarde de euro, în scădere faţă de nivelul de 9,1 miliarde euro din 2006, în condiţiile în care nu vor mai avea loc privatizări majore, potrivit estimărilor Agenţiei Romane pentru Investiţii Străine (ARIS).

– CONFIRMARE. Carrefour Romania a confirmat, miercuri, preluarea spaţiului fostului magazin Univers*All din zona Piaţa Unirii Bucureşti, unde va deschide în acest an un hypermarket propriu.

– EXTINDERE. Producătorul american de automobile General Motors (GM) vrea să se extindă pe piaţa europeană şi propune automobile mai bine pliate pe gusturile clienţilor vizaţi.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.