Membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu va fi audiat de senatorii juriști, pe tema solicitării Agenției Naționale de Integritate (ANI) privind incompatibilitatea sa în Colegiul CNSAS și încheierea mandatului acestuia, a anunțat ieri președintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă.
„Am fost sesizat de Biroul Permanent cu privire la solicitarea Agenției Naționale de Integritate de constatare a încetării mandatului lui Mircea Dinescu, ca membru în Colegiul CNSAS. O vom pune pe ordinea de zi a comisiei într-una din ședințele următoare și îl vom informa și pe domnul Dinescu despre acest lucru“, a spus președintele Greblă. La începutul lunii trecute, ANI a descoperit că Mircea Dinescu se află, din anul 2006, în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât calitatea de membru al CNSAS, cât și funcția de administrator al unor societăți comerciale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















