
Fostul președinte egiptean Hosni Mubarak ar fi renunțat la putere în urmă cu doi ani după ce secretarul general al partidului său i-a spus că va avea aceeași soartă cu Nicolae Ceaușescu, relatează jurnalistul Bradley Hope în volumul "Ultimele zile ale Faraonului", transmite cotidianul The National. Bradley Hope, corespondent la Cairo pentru cotidianul The National din Emiratele Arabe Unite, își axează noua carte pe ultimele zile la conducere ale fostului președinte egipean Hosni Mubarak. Volumul se bazează pe interviuri cu peste 20 de foști și actuali oficiali egipteni, precum și cu jurnaliști, foști diplomați și specialiști. Unul dintre momentele cheie ale ultimelor zile la putere ale lui Mubarak este prezentat ca fiind o discuție cu secretarul general al partidului Național Democrat, condus de președinte. Numit cu doar cinci zile înainte, Hossam Badrawi i-ar fi spus fostului președinte că vede în fața lui "o imagine a lui Ceaușescu". Referința la acest fost prieten, cu care Mubarak s-a întâlnit de 3 ori în cei 22 de ani de putere ai lui Nicolae Ceaușescu, l-a pus pe gânduri pe președintele egiptean. Sursa citată menționează că Ceaușescu a fost executat alături de soția sa în urma Revoluției române pus capăt regimului comunist.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















