Reabilitarea zonei care include obiectivul -kilometrul zero- ar putea fi finalizata, potrivit primarului sectorului 3, Liviu Negoita, in maximum o luna. Proiectul include nu mai putin de trei monumente istorice – Biserica Sf. Gheorghe Nou, parcul, precum si reperul de la care se masoara distantele in Romania. Aceasta zona -de o suferinta fara margini-, pentru ca vorbim despre o biserica-monument ce dateaza din secolul al XVIII-lea, afectata din greu de trecerea timpului, va avea o noua fata. Astfel, bucurestenii se vor putea bucura in aceasta toamna de noul parc, cu alei refacute, care va fi pazit de gardieni publici atat ziua, cat si noaptea. Acesta este primul pas, pentru ca investitiile vor continua si in anul 2005, astfel incat zona -kilometrul zero- sa devina o zona exclusiv pietonala. Autoritatile intentioneaza sa devieze traseele tramvaielor care circula prin Piata Sf. Gheorghe (care in acest moment este capat de linie), urmand ca acestea sa intoarca in zona strazii Mamulari. Primarul sectorului 3 crede ca proiectul are toate sansele sa fie aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. -Am promisiunea ca proiectul va trece prin consiliu anul acesta, astfel incat in primavara sa demaram investitia propriu-zisa-, a anuntat primarul Negoita.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














