Trofeul râvnit de toți fotbaliștii din lume, cel al Cupei Mondiale, va fi expus astăzi, între 9.00 și 21.00, la Sala Palatului, unde oricine dorește va admira și se va putea fotografia alături de celebra statuetă. În cursul zilei de ieri, cupa a fost prezentată la București în compania lui Gică Popescu, imaginea acestui eveniment, care a recunoscut că și-ar fi dorit să câștige acest trofeu, nu să îl privească prin geamul securizat. „Din păcate, nu am adus-o noi la București. Venirea Cupei Mondiale în România o să accentueze regretul necalificării la turneul final din Africa de Sud. Ne-ar fi plăcut ca acest trofeu atât de frumos și de râvnit să fie așezat pe unul dintre stadioanele pe care am fi putut participa și noi. Nu s-a întâmplat acest lucru, dar ne bucurăm de prezența lui aici“, a declarat fostul căpitan al echipei naționale.
Intrarea publicului la acest eveniment, care va fi permisă astăzi, în intervalul orar 9.00-21.00, este liberă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















