Deputatii nostri par sa se fi luminat. Pacat insa ca nu au reusit acest lucru mai devreme, ci cu doar doua luni inainte de incheierea legislaturii. Ei au realizat astfel ca au infiintat mai multe comisii permanente de specialitate decat era necesar.
Revelatia a avut-o nimeni altul decat secretarul Camerei Deputatilor, pesedistul Tudor Mohora. Acesta a declarat, ieri, ca sistemul comisiilor permanente din Camera ar trebui regandit. Cum a ajuns Mohora la o asemenea concluzie? Pesedistul a avut nevoie de patru ani pentru a remarca ca unele comisii au intr-adevar un obiect al muncii, in timp ce altele lucreaza doar atunci cand primesc cate un raport. Pe primele, care-si desfasoara activitatea intr-un ritm normal, le-a considerat ca fiind aglomerate, iar despre cea de-a doua categorie a aratat ca statutul lor ar trebui revazut. Mohora si-a argumentat pozitia oferind drept exemplu comisiile de buget-finante si juridica, ce sunt destul de aglomerate, la polul opus aflandu-se Comisia pentru IT si cea pentru drepturile omului. Pornind de la aceasta situatie, secretarul Camerei a apreciat ca in legislatura viitoare ar trebui redus numarul comisiilor prin -comasarea domeniilor de competenta-. -Astfel, se va face economie de personal, de experti, de spatiu, de cheltuieli in general-, a adaugat Mohora, dupa care a continuat, explicand ca desi sedintele comisiilor sunt prevazute in programul Camerei, acestea nu au uneori loc: -Sunt cateva comisii care nu au ce sa lucreze si activitatea din teritoriu este o activitate care se poate incadra in activitatea noastra parlamentara-.
In privinta parlamentarilor, Tudor Mohora a recunoscut pe ultima suta de metri a acestei legislaturi ca exista deputati -si dintr-o parte, si din cealalta- care vin foarte rar la lucrarile Camerei. Asa cum era de asteptat, el l-a dat drept exemplu pe reprezentantul opozitiei, liberalul Calin Popescu Tariceanu. A admis insa ca si din partea PSD exista deputati care absenteaza frecvent: -Avem si noi falitii nostri-. Secretarul Camerei a atentionat insa ca activitatea parlamentului nu trebuie judecata in functie de prezenta deputatilor la lucrarile comisiilor, subliniind ca aceasta legislatura se va incheia ca una care a dat cele mai multe legi din istoria de dupa 1989.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















