
Marile magazine ar putea fi închise duminica pentru a încuraja vånzările producătorilor alimentari în piețe și revigorarea comerțului tradițional.
Propunerea aparține deputaților din Comisia de Agricultură, care vor să o introducă, în luna mai, în Codul bunelor practici comerciale.
„Încercăm să introducem o modificare în legea Codului bunelor practici. Pe modelul unor țări din UE, precum Germania sau Austria, vom propune ca marile rețele de magazine să fie închise în zilele de duminică. În acele state s-a recurs la o asemenea măsură pe considerente de legislația muncii. La noi se va încuraja astfel comerțul din piețe cu produse locale“, a declarat deputatul Valeriu Steriu, vicepreședinte în Comisia pentru agricultură.
Propunerea a fost enunțată încă de la finele anului trecut, dar deputații spun că au așteptat reacția marilor rețele la prevederile Codului.
Așa cum era de așteptat, Asociația Marilor Rețele Comerciale din Romånia (AMRCR) respinge propunerea lui Steriu. Reprezentanții supermarketurilor spun că inițiativa „nu doar că nu și-ar atinge scopurile, oricum discutabile, dar ar conduce la distorsionări periculoase ale pieței“.
AMRCR încearcă să ne convingă, într-o notă de atitudine dată publicității ieri, că o astfel de decizie ar fi dezastruoasă.
Statisticile arată că 13-20% din vånzările totale din comerțul modern în decursul unei săptămåni se realizează duminica, dar reprezentanții supermarketurilor nu sunt îngrijorați de scăderea vânzărilor. AMRCR susține că cei care vor avea de suferit sunt romånii, care „vor fi privați de posibilitatea legitimă de a-și face cumpărăturile, alegåndu-și, în mod suveran, magazinul preferat și ziua din săptămånă cånd doresc să iasă la cumpărături“.
Mor de grija clienților și a producătorilor
Mai mult, reprezentanții supermarketurilor spun că ne fac un serviciu important legume și fructe, având în vedere că în România acestea pot fi găsite „maxim 3 luni pe an, atåt cåt permit condițiile climaterice din țară“.
Totodată, AMRCR spune că decizia va afecta și producătorii de brånzeturi, mezeluri care ar suferi o scădere a vånzărilor.
Invocånd o statistică apărută în presă, potrivit căreia primele zece rețele de retail din Romånia contribuie în proporție de 12% la PIB-ul Romåniei, AMRCR arată că o astfel de decizie ar afecta întreaga economia națională.
Vicepreședintele AMRCR, Delia Nica, spune că această decizie „nu urmărește să îmbunătățească serviciile prestate populației, ci doar împiedicarea desfășurării activității unor comercianți apreciați de public, plătitori de taxe și impozite, angajatori de top“ – peste 50.000 de locuri de muncă create în urma extinderii rețelelor de magazine. Nota de atitudine a reprezentanților supermarketurilor se încheie pe un ton amenințător. AMRCR avertizează că marile rețele de magazine ar recurge la reduceri de personal ca urmare a scurtării timpului de funcționare, iar angajații care lucrau duminica ar pierde sporurile salariale aferente și că adoptarea unei asemenea norme ar declanșa, de urgență, procedurile de infringement asupra Romåniei pentru încălcarea directivelor europene în materie de concurență.
Loială doar pentru ei
Valeriu Steriu s-a declarat de-a dreptul uimit de argumentele AMRCR.
„Vorbesc despre un comerț liber și concurență loială, dar 70% din produsele agroalimentare din marile magazine sunt din import. Motivul? Taxele prohibitive, de zeci de mii de euro, pe care producătorii din Romånia nu le pot plăti, și care le împiedică accesul la raft“, a declarat Steriu pentru „Curentul“.
În ceea ce privește locurile de muncă, un astfel de proiect ar sprijini sute de mii de legumicultori, producători și țărani și zeci de mii de mici comercianți sufocați de concurența neloială a marilor magazine, spune Steriu.
„Interesul meu este să sprijin producătorul, nu supermarketurile care cumpără ieftin de la producătorii romåni și vånd scump cumpărătorului romån repatriind profiturile uriașe“, spune Steriu.
Cåt despre investițiile în noi magazine, invocate de AMRCR, Steriu spune că 85% din costurile deschiderii unei noi unități sunt suportate de furnizori, prin diferite taxe.
Deputatul precizează că proiectul se află în faza de fundamentare și că reprezentanții supermarketurilor vor avea ocazia să își spună punctul de vedere. „Dar dacă vor veni cu astfel de argumente, pot spune că nu vom avea probleme în adoptarea legii“, a mai spus Steriu.
Spre deosebire de reprezentanții hipermarketurilor, sindicatele susțin inițiativa.
„În cazul în care va fi luată, o astfel de decizie ar fi bine-venită. S-ar încuraja și redeschiderea magazinelor de cartier“, crede Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară.
Acesta a arătat că legea, care se aplică din ianuarie, a dus la eliminarea unor taxe, dar a creat altele, cu ajutorul avocaților care au găsit breșe în legislație.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















