Un american din statul Wyoming a doborât recordul mondial pentru cele mai multe piercing-uri realizate într-o singură ședință, după ce a fost străpuns cu 1.501 ace, care i-au fost înfipte în zona spatelui și a picioarelor, a anunțat presa locală, citată de AFP.
Ed Burns a depășit fostul record cu 304 piercing-uri și va fi înscris în Guinness Book după ce performanța sa va fi omologată.
Fixarea piercing-urilor a avut loc în fața unui grup de 100 de curioși, în studioul de tatuaje Pain for Sale din orășelul Gillette, potrivit Gillette News Record.
Conform martorilor, Ed Burns nu s-a mișcat deloc în timpul celor 4 ore și 27 de minute cât a durat acest supliciu voluntar, clipind din ochi doar atunci când acele i-au străpuns pielea din spatele genunchilor, o zonă în care aceasta este, de regulă, foarte sensibilă.
„Este un monstru. Credeam că va geme sau va face ceva de genul acesta. Dar, dacă l-am fi lăsat, cred că ar fi adormit“, a declarat Robert Benson, cel care a realizat cele 1.501 piercing-uri.
Odată doborât vechiul record Guinness, piercing-urile au fost scoase unul câte unul. Însă nu toate, doar 1.500 dintre ele, deoarece Ed Burns a decis să îl păstreze pe cel de-al 1.501-lea, un piercing în forma unei mici haltere, ce i-a fost fixat la ceafă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















