De ceva timp, liderii de sindicat atrag atentia autoritatilor asupra faptului ca functionarii publici pe care ii reprezinta -sufera- de pe urma lipsei de pregatire profesionala. Conform legislatiei pe care autoritatile ar trebui sa o respecte, institutiile statului sunt cele care trebuie sa asigure fondurile necesare pentru aceasta pregatire continua.
Pregatirea profesionala a functionarilor publici nu a fost efectuata la termen si aceasta deoarece nu au fost prevazute in buget sumele necesare efectuarii unor programe de pregatire continua, asa cum prevede Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, modificata si completata. In aceste conditii, niciodata nu a fost respectat art. 31 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, conform caruia se prevede o profesionalizare a administratiei, astfel incat cadrul legal adoptat sa fie aplicat uniform la nivel national. Lucrurile sunt cu mult mai grave in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, context in care Romania ar trebui sa dispuna de functionari publici pregatiti la standarde internationale.
Functionarii publici mai atrag atentia asupra faptului ca nici pana in prezent nu se respecta prevederile Legii 53/2003, adica a Codului muncii, cu privire la efectuarea examinarii medicale periodice a functionarilor publici, din cauza lipsei prevederilor bugetare pentru aceste actiuni. Lipsesc si dotarile, echipamentele de protectie si uniformele de serviciu in acele segmente ale administratiei care beneficiaza de aceste drepturi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















