Condiţiile de eliberare a ziaristului italian Daniele Mastrogiacomo (foto), pe care talibanii afirmă că l-au schimbat cu cinci din prizonierii lor, au suscitat ieri critici şi semne de întrebare în Afganistan. La Kashkar Gah, capitala provinciei Helmand, un grup de circa 200 de afgani furioşi i-au acuzat pe preşedintele Hamid Karzai şi guvernul lui că au asigurat eliberarea reporterului publicaţiei -La Republica-, ignorand în acelaşi timp soarta propriilor lor cetăţeni reţinuţi ca ostateci. Această manifestare de indignare s-a derulat în faţa spitalului gestionat de organizaţia italiană neguvernamentală Emergency, unde Daniele Mastrogiacomo şi-a petrecut noaptea după eliberare. El a fost însă singur, fără cei doi ghizi afgani răpiţi împreună cu el. Jurnalistul a relatat, de altfel, că şoferul său, Sayed Agha, a fost decapitat sub ochii lui de către talibani. În ce-l priveşte pe interpretul său afgan, Adjmal Naqshbandi, nu există niciun fel de informaţii certe. Surse de la Kabul afirmă că acesta s-ar mai afla în mainile talibanilor. -De ce guvernul a acceptat să scoată de după gratii cinci ciminali pentru un străin necunoscut? Guvernul este dispus la sacrificii pentru străini, nu însă şi pentru afganii săraci-, a lansat o rudă a şoferului ucis de talibani.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















