Wawel

Ceremonia de înmormântare a președintelui polonez Kaczynski și a soției sale Maria la castelul Wawel din Cracovia a fost cu adevărat impresionantă: organizare impecabilă, ritualuri sobre și grave, discursuri sincere, transmisie TV perfectă. Polonezii au reușit să transforme despărțirea de președintele Kaczynski într-o reîntâlnire cu istoria demnității lor naționale – pe care au înfățișat-o convingător și emoționant lumii întregi. Superbă lecție de onoare, durere și eleganță – într-o ceremonie care a cuprins în acordurile ei și omagiul Poloniei pentru martirii de la Katyn pe care jertfa aviatică de la Smolensk i-a adus în atenția tuturor: tragedia de la Smolensk a vorbit lumii despre tragedia de la Katyn. Iar dacă Rusia va desecretiza arhivele privind masacrul ordonat de Stalin și cele două țări se vor reconcilia pornind de la cunoașterea și recunoașterea acestui adevăr cerut de Lech Kaczynski, atunci odihna sa în eternitatea castelului Wawel alături de regii, eroii și părinții spirituali ai Poloniei va fi pe deplin înțeleasă și de cei care au contestat-o. Comentariile românești n-au fost, din păcate, la înălțimea ceremoniei: recuperat de TVR după ce breasla jurnaliștilor l-a repudiat, Bogdan Chirieac n-a tăcut nici măcar în momentul solemn al depunerii sicrielor în criptă – și nici moderatorul nu i-a spus să tacă naibii odată! Acesta explica, la rându-i, absența liderilor Obama, Merkel și Sarkozy de la ceremonie prin faptul că „motive obiective i-au împiedicat să nu poată participa la funeralii“. Asta în ce limbă e? Cea mai proastă idee a aparținut „profesioniștilor“ de la Realitatea care au prezentat ceremonia în alb-negru (dihotomia se răzbună!) răpind transmisiei toată splendoarea unor cadre de excepție. În aceste zile de doliu polonez, TVR a difuzat însă filmul despre Katyn al lui Wajda și un documentar despre ororile săvârșite de Putin de la începuturile sale ca agent KGB bișnițar în RDG și până la crima organizată actuală. Se simte că nu mai e Sassu la TVR: s-a mai slăbit puțin călușul din grila programelor. Desecretizarea călușurilor puse de dictatura comunistă rămâne însă discutabilă câtă vreme multe dosare de securitate, în original, sunt acasă la diverse persoane, precum Adrian Păunescu (revista „Kamikaze“). Cum au ajuns documente oficiale și destine particulare pe raftul bardului? Omniprezent pe micile ecrane, acesta se prezintă cu mare indulgență de sine: „n-am fost ușă de biserică dar nici ușă de bordel“. Doar clanță.Tia Serbanescu