Home Economic-Financiar Lichidatorul Tractorul, ales peste o luna

Lichidatorul Tractorul, ales peste o luna

DISTRIBUIŢI

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va organiza la 25 aprilie o licitaţie pentru selectarea lichidatorului companiei Tractorul Braşov, cu active estimate la 156,6 milioane de lei şi datorii de 793,7 milioane de lei.

Lichidatorul va fi remunerat cu un comision calculat ca procent asupra valorii totale încasate din vânzarea bunurilor, din recuperarea creanţelor societăţii comerciale, precum şi din vanzarea stocurilor, nominalizate în evidenţa contabilă a firmei la data preluării patrimoniului acesteia de către lichidator, se arată într-un comunicat al AVAS.

Pentru a putea participa, lichidatorii trebuie să îndeplinească o serie de criterii de precalificare, cum ar fi să deţină atestat de membru al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din Romania (UNPIR), valabil pe anul curent, certificat de înregistrare emis de UNPIR, adeverinţa eliberată de U.N.P.I.R. din care să rezulte că nu se găseşte în nici una din situaţiile de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de practician în insolvenţă.

Lichidatorii nu trebuie să fi avut legături de afaceri sau de rudenie cu debitorul sau persoane din conducerea acestuia.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.