La fiecare patru secunde, o persoană este diagnosticată cu demența Alzheimer, iar în întreaga lume 38 de milioane de oameni suferă de această boală, a declarat directorul Alzheimer Disease Internationational, Marc Wortmann.
Marc Wortmann a estimat, totodată, că în 2050 vor fi până la 115 milioane de persoane afectate de Alzheimer. Informațiile au fost făcute publice la cea de-a III-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer. Cu același prilej, conf. dr. Cătălina Tudose a subliniat că, în Romania, boala reprezintă o provocare majoră pentru starea națională de sănătate și pentru durabilitatea sistemelor de securitate socială și de asistență medicală, iar situația actuală a persoanelor cu demență și a îngrijitorilor acestora este "cel puțin dramatică", context în care Societatea Română Alzheimer a făcut un apel la factorii de decizie politică să dezvolte o strategie națională de Alzheimer în România. Oana Antonescu, membru al Parlamentului European, a arătat că situația persoanelor afectate de Alzheimer este relevantă pentru una din problemele majore ale sistemelor de sănătate europene. "Cele mai mari probleme pe care afecțiunile cronice precum Alzheimer le ridică nu țin doar de problema accesului la medicamente sau la tratamente mai eficiente. Probleme majore sunt reprezentate de integrarea socială a pacienților și de diminuarea presiunilor sau constrângerilor care apasă asupra apropiaților sau familiei. (…) Am cerut Comisiei Europene să facă din combaterea maladiei Alzheimer o prioritate în domeniul sănătății, iar statelor membre să dezvolte planuri naționale prin care să abordeze această problemă", a declarat Antonescu.
Demența Alzheimer nu este o afecțiune gravă doar pentru pacienți, ci reprezintă o grea povară și pentru familii, pentru îngrijitori. Astfel, în fiecare familie în care există un pacient sunt implicate, în medie, 3,7 persoane în îngrijire, ceea ce înseamnă că 19 milioane de europeni, dintre care peste un milion de români, sunt afectați în mod direct.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















