
New York-ul, cel mai mare și populat oraș al Statelor Unite, s-a aflat zilele acestea din nou sub amenințare teroristă. Centrul cartierului Times Square, din centrul New York-ului, a fost evacuat sâmbătă și mai multe străzi au fost închise, în jurul orei locale 18.35, de către echipajele de poliție, din cauza unei alerte privind prezența unui vehicul suspect care ar fi conținut o bombă.
Mașina era parcată la intersecția străzii 47 cu bulevardul 7, iar poliția a încercuit străzile adiacente ale cartierului foarte frecventat de turiști și de amatorii de teatru, unde se află districtul Broadway. Din autovehicul ieșea fum, iar un echipaj de geniști a fost chemat la fața locului pentru a face verificări, alerta fiind dată de un vânzător ambulant.
Potrivit ABC, mașina, un Nissan Pathfinder verde închis, conținea benzină, propan și probabil praf de pușcă, iar dispozitivele incendiare nu erau explozive, ci letale. Poliția a spart geamul din spate al mașinii și a trimis un dispozitiv robot în recunoaștere, a precizat comisarul adjunct Paul J. Browne, adăugând că în vehicul a fost găsit și un ceas declanșator adăugat la niște fire, artificii și o cutie neagră care semăna cu o ladă de arme. Benzina era în două canistre de 19 litri fiecare, în timp ce propanul se afla în trei butelii similare celor folosite pentru barbeque.
Autoritățile au verificat și camerele de supraveghere, existând informații potrivit cărora cineva ar fi fugit din mașină, dar niciun suspect nu a fost arestat până în prezent. Străzile din Times Square au fost redeschise duminică dimineața, imediat după îndepărtarea mașinii din zonă.
Primarul orașului New York, Michael Bloomberg, a declarat ieri că dispozitivul era o bombă, adăugând că s-a evitat un eveniment care ar fi putut fi extrem de sângeros. El a mai precizat că fiecare terorist al lumii are în buzunar harta New York-ului și că, simțindu-se amenințați de libertatea americanilor, ei se concentrează pe simbolul acestor libertăți, orașul N.Y.
Barack Obama a fost informat în jurul orei locale 22.45 de activitatea excelentă a poliției din New York în legătură cu incidentul din Times Square, fiind lăudată reacția rapidă a autorităților și a cetățenilor.
Șeful poliției orașului a declarat duminică că mașina-capcană avea ca scop provocarea unui incendiu important.
Vehiculul a fost verificat și pentru urme ADN, iar în interior au fost găsite amprente digitale.
Guvernatorul statului New York, David Paterson, a calificat drept act terorist tentativa de atac cu mașină-capcană și a promis pedepsirea celor vinovați atunci când vor fi găsiți. Totodată, centrul de supraveghere a site-urilor islamiste Intelcenter a declarat că acesta este un eveniment terorist important.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















