Parlamentul European este locul geometric de întalnire a reprezentanţilor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, parlamentarii europeni. Legislativul european este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere şi secrete şi are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles şi Luxemburg. Sediul central se află la Strasbourg, unde se ţin şedinţele anuale în plen dar comisiile şi fracţiunile se mai pot întruni şi la Bruxelles. La Luxemburg se află sediul Secretariatului General, unde lucrează circa 3500 de angajaţi, mulţi dintre aceştia fiind traducători şi funcţionari ai serviciilor administrative.
Puteri
Deşi PE nu are dreptul de a înainta proprii proiecte de legi, doar Comisia Europeană avand această competenţă, Parlamentul European intervine însă în mod semnificativ în procedura de elaborare a programului legislativ: în domeniul legislaţiei privind piaţa internă, libera circulaţie a lucrătorilor, educaţia şi cultura, în care Consiliul European hotărăşte cu majoritate calificată, nici o lege nu poate fi promovată fără acordul PE . De asemenea, în agricultură, concurenţă, fiscalitate, dar şi în ceea ce priveşte revizuirea tratatelor, avizul Parlamentul privind propunerea de act legislativ este obligatoriu.
În ceea ce priveşte bugetul Uniunii Europene, acesta este întocmit în comun de către Parlamentul European şi Consiliul UE. Dacă în cazul cheltuielilor obligatorii, care reprezintă în principal cheltuielile agricole şi cheltuielile rezultate direct din aplicarea tratatelor, Parlamentul nu poate decat să propună modificări la proiectul de buget adoptat de Consiliu, în cazul cheltuielilor neobligatorii, care acoperă celelalte domenii, precum educaţia, programele de protecţie socială, fondurile regionale, formarea profesională etc.), PE este cel care are ultimul cuvant
În anumite domenii legislative, precum ratificarea anumitor acorduri negociate de Uniunea Europeană, Parlamentul European aprobă sau respinge propunerea legislativă, iar Consiliul nu poate ignora avizul Parlamentului.
PE are puteri şi în numirea preşedintelui CE şi a membrilor ei: înainte de numirea lor, Parlamentul analizează în comisiile sale competenţa şi integritatea comisarilor desemnaţi. Astfel, PE poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere.
Aleşii europeni
Parlamentul European este alcătuit din 785 de deputaţi din cele 27 de state membre ale UE. Aceştia sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani. Membrii P.E. beneficiază de imunităţi şi privilegii: ei nu pot fi cercetaţi, reţinuţi sau urmăriţi pentru opiniile sau voturile exprimate în exercitarea funcţiilor. Pe durata sesiunilor parlamentarii beneficiază pe teritoriul naţional de imunităţile recunoscute parlamentarilor din ţările lor, iar pe teritoriul oricărui stat membru, de scutirea de orice măsura de detenţie şi de orice urmărire judiciară. Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui un obstacol în dreptul P.E. de a ridica imunitatea unuia dintre membrii sai.
Conducerea
Lucrările Parlamentului European sunt conduse de către preşedintele PE. Acesta adoptă bugetul UE în forma sa definitivă, reprezintă Parlamentul în afacerile juridice şi în toate relaţiile externe, se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului şi coordonează toate lucrările organelor sale constitutive (Biroul şi Conferinţa preşedinţilor – n.r). Preşedintele PE este ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, adică jumătate din legislatura parlamentară, iar mandatul acestuia poate fi reînnoit. Preşedintele PE este asistat de 14 vicepreşedinţi.
Grupurile politice
Sistemul grupurilor politice la Parlamentul European este unul specific: deputaţii europeni nu se reunesc în funcţie de interesele naţionale, ci în formaţiuni supranaţionale ce reprezintă interese comune. În momentul de faţă, la Parlamentul European sunt opt grupuri politice, la care se adaugă 14 deputaţi neafiliaţi. Pentru formarea unui grup politic nou este nevoie de cel puţin 20 de deputaţi iar cel puţin o cincime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Influenţa grupurilor se reflectă în faptul că ele pot propune candidaţi pentru toate posturile importante, şi anume pentru preşedintele PE, pentru vicepreşedinţi, preşedinţii de comisie şi chestori.
Cele opt grupuri politice sunt: Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, care are printre membri PD, UDMR şi PNŢCD, Grupul Socialist din Parlamentul European, din care face parte PSD, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, în care PNL are statut de membru cu drepturi depline, Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Grupul Confederal al Stangii Unite Europene/Stanga Verde Nordică, Grupul Independenţă şi Democraţie şi Grupul Identitate, Tradiţie, Suveranitate din care face parte PRM. Cel mai mare grup din PE este Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, cu 277 de parlamentari.
Intergrupurile: reuniuni -alternative- la Parlamentul European
În PE există şi modalităţi -informale- de lucru, numite intergrupuri. Aceste grupuri de lucru includ membri din diferite partide politice şi care se concentrează asupra unor subiecte specifice şi de interes comun, ca protecţia animalelor, lupta împotriva rasismului şi sănătatea. Este nevoie de sprijinul a cel puţin trei grupuri politice pentru crearea unui intergrup. Intergrupurile nu sunt organe parlamentare – ca delegaţiile şi comisiile – şi nu le este permis să exprime oficial un punct de vedere al Parlamentului european. Nu au voie să folosească logo-ul Parlamentului şi nici -să organizeze activităţi care ar putea crea confuzie cu activităţile oficiale ale Parlamentului european-. În momentul de faţă există 23 de intergrupuri înregistrate, dar neoficial numărul ajunge până la 40. Unul din cele mai mari intergrupuri la Parlamentul european este cel asupra protecţiei animalelor, care include aproximativ 70 de deputaţi europeni din tot spectrul politic.
Comisiile
La nivelul legislativului european există 20 de comisii parlamentare permanente, similare celor din legislativul mioritic, specializate pe anumite domenii şi care elaborarează rapoarte privind propunerile legislative în privinţa cărora Parlamentul a fost sesizat sau consultat
Potrivit regulamentului PE, parlamentarii europeni pot constitui subcomisii şi comisii temporare pentru gestionarea unor probleme specifice, precum şi comisii de anchetă, care investighează cazurile de încălcare sau de aplicare defectuoasă a dreptului comunitar, precum a fost cea privind investigarea centrelor de detenţie CIA, în cadrul competenţelor sale de control. Pană în prezent, în PE au fost şapte comisii temporare şi două de anchetă. Regulamentul interior al PE permite şi înfiinţarea unor comisii parlamentare mixte, cu Parlamentele statelor asociate sau a statelor cu care au fost angajate negocieri în vederea aderarii.
Alegerile europene
Alegerile parlamentare europene trebuie să aibă loc în cursul unei perioade unice pentru toate statele membre însă procedura electorală este reglementată de legislaţiile naţionale. PE. nu are voie să acorde ajutoare financiare partidelor politice în rambursarea cheltuielilor de companie electorală. Numărul maxim de parlamentari europeni este 732, iar fiecare stat membru dispune de un număr fix de locuri, maximum 99 şi minimum 5. Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă şi proporţională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai mulţi deputaţi în PE decat ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populaţiile statelor respective. În urma celor mai recente alegeri din PE, în iunie 2004, Germania are cei mai mulţi parlamentari europeni, în număr de 99, urmată de Franţa, Italia şi regatul Unit, cu cate 78 de fotolii parlamentare. Romania este pe locul şapte, cu 35 de fotolii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















