Home Economic-Financiar Contractul de privatizare a Distrigaz Sud contine multe semne de intrebare

Contractul de privatizare a Distrigaz Sud contine multe semne de intrebare

DISTRIBUIŢI

Hotararea semnarii contractului de privatizare al societatii de distributie a gazelor naturale Distrigaz Sud a fost luata peste noapte. Cu toate ca vizita premierului francez a fost anuntata cu ceva timp in urma, reprezentantii statului nu au avut la dispozitie timpul necesar pentru a discuta toate aspectele legate de privatizare, ceea ce a dus la numeroase intrebari. In cea mai mare masura, oficialii celor doua parti au raspuns la aceste nelamuriri, dar nu au dat nici un raspuns clar privind conducerea noii societatii si numarul angajatilor.


Deocamdata nu s-a stabilit nici numele companiei, urmand ca in perioada urmatoare amandoua partile sa se intalneasca de mai multe ori pentru a clarifica pe deplin datele privind achizitia societatii romanesti. Una din intrebarile la care oficialii nu au avut un raspuns clar este cel legat de conducerea societatii.

Managementul va fi -majoritar francez-

Intr-o oarecare masura, directorul diviziei pentru operatiuni internationale a grupului francez, Jean Abiteboul, a declarat ca managementul Distrigaz Sud va fi -majoritar francez-, in prima etapa dupa privatizare, pentru a asigura integrarea cu succes a companiei in structurile Gaz de France. Jean Abiteboul a precizat ca GdF va tine cont de componenta locala a managementului si ca ponderea directorilor romani va creste pe masura ce Distrigaz Sud se va integra in structurile grupului francez.

O alta intrebare este cea legata de volumul de investitii, unde raspunsul din partea delegatiei franceze a fost ca GdF va aloca anual sume cuprinse intre 10 milioane si 100 milioane de euro pentru dezvoltarea societatii. In primii doi-trei ani, investitiile ar putea fi acoperite, exclusiv, din majorarea de capital, in conditiile in care Dorin Mucea, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, a apreciat ca suma de 183 milioane de euro este suficienta pentru acoperirea necesitatilor Distrigaz in aceasta perioada.

Cu toate ca presedintele grupului francez, Jean Francois Cirelli, a declarat ca volumul investitiilor va fi foarte mare, nu a furnizat nici o cifra exacta pentru totalul investitiilor destinate modernizarii Distrigaz Sud, altele decat cele prevazute in operatiunea de majorare de capital.

-Prima investitie va fi asigurata de majorarea de capital, apoi vom discuta cu partenerul nostru, statul, si vom face un plan. Nu as putea da o cifra de investitii acum. Trebuie sa cunoastem mai bine societatea-, a spus Cirelli.

Partea romana se declara multumita de pretul obtinut

Ministrul economiei si comertului, Dan Ioan Popescu, s-a declarat -satisfacut de valoarea obtinuta si de investitiile asumate, nu numai privind majorarea de capital social, ci si de cele viitoare-. Popescu a insistat asupra faptului ca privatizarea nu va aduce cresteri majore de preturi la gaze. Distrigaz Sud are nevoie de un volum de investitii foarte mare pentru reabilitarea propriului sistem de distributie, pentru imbunatatirea serviciilor catre populatie, pentru dezvoltarea retelei de distributie pe zona celor 20 de judete care sunt acoperite de aceasta societate. O alta nelamurire a contractului este cea legata de numarul salariatilor, cu toate ca ministrul Dan Ioan Popescu a precizat ca nu se vor lua masuri drastice in acesta privinta, mai ales tinand cont de restructurarea efectuata in ultima perioada. -Investitiile viitoare si procesul de automatizare vor reclama modificari ale numarului de personal, in minus, asa cum dezvoltarea retelelor va necesita un numar mai mare de salariati-, a explicat Popescu. Pe langa aceste neclaritati privind privatizarea, reprezentantii celor doua parti nu au gasit resurse necesare nici pentru -numele- noii societati infiintate, acesta urmand a fi dezbatut in perioada imediat urmatoare, ne-a declarat Mucea.

Privatizarea utilitatilor ar putea contribui la reducerea inflatiei

Pe de alta parte, ministrul economiei este de parere ca privatizarea societatilor de furnizare a utilitatilor ar putea conduce la reducerea inflatiei. -Consider ca procesul de privatizare a utilitatilor reprezinta un aspect benefic nu numai prin volumul masiv de investitii si imbunatatirea relatiilor cu clientii, dar poate contribui si la mentinerea sau diminuarea inflatiei in Romania- a precizat Popescu.

El si-a argumentat opinia afirmand ca este pentru prima data cand autoritatile de reglementare au fixat o valoare pana la care pot fi majorate tarifele de distributie pentru energia electrica si gaze naturale in urmatorii ani. -Aceste cifre sunt foarte bine stabilite si stau la baza calculelor preturilor si tarifelor viitoare, astfel incat in momentul realizarii bugetului exista date concrete si nu mai pot aparea variatii sau modificari-, a spus ministrul economiei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.