Oltchim s-a calificat de pe locul doi
Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea era deja calificată în semifinalele Ligii Campionilor, însă a abordat cu mare curaj meciul împotriva lui Krim Ljubljana, disputat duminică seara. În afara palmaresului, „alchimistele” aveau miza unei victorii la minim cinci goluri, care le-ar fi propulsat în fruntea grupei, caz în care ar fi jucat în faza următoare a întrecerii cu Larvik. Cum elevele lui Jakob Vestergaad s-au impus cu 23-20, după 9-12 la pauză, în fața slovenelor, adversarul din „careul de ași” va fi Gyor ETO, principala favorită la câștigarea trofeului.
Cu toate că oficialii lui Oltchim începuseră să caute variante de disputare a jocului din semifinale încă dinainte de ultima etapă a fazei grupelor, până în acest moment nu
s-a stabilit nimic. După ce posibilitățile ca jocul să se dispute pe stadionul Național Arena sau la Romexpo, ambele din București, au picat din diverse motive, Capitala nu mai poate „candida” decât cu Sala Polivalentă. Locația respectivă a fost deja rezervată, conducerea „alchimistelor” urmând să se decidă în cel mai scurt timp dacă va alege Bucureștiul sau chiar sala proprie din Râmnicu Vâlcea, care are, însă, o capacitate mai mică de găzduire a spectatorilor. „Sala din Craiova nu este omologabilă din cauza modului în care
s-au construit tribunele. Așa lucrăm noi, românii. Niciun turneu final de Campionat European sau Mondial, precum și faze finale din Liga Campionilor, nu se pot juca acolo. Sala nu este omologată la nivel european, din cauză că tribunele nu sunt construite pe cele patru laturi ale terenului. La Vâlcea tribunele sunt tot pe două laturi, ca la Craiova, dar Oltchim a primit încă de la începutul sezonului o dispensă din partea EHF pentru a juca inclusiv în semifinală în sala proprie. Echipa Oltchim va putea juca cu Gyor doar la Vâlcea sau la București, la Sala Polivalentă, care este omologată internațional și este deja rezervată pentru acel meci, în cazul în care conducerea Oltchim decide astfel. Depinde de fete unde vor dori să joace, acasă la Vâlcea sau la Polivalentă. Acestea sunt variantele pentru semifinale în prezent”, a declarat președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu.
Oficialul FRH a menționat că Romexpo va fi gazda meciului de pe teren propriu în cazul în care Oltchim va reuși să avanseze în ultimul act al Ligii Campionilor. „Noi, sincer, ne gândeam că Oltchim va bate Krim la diferența care avea nevoie și va încheia grupa pe primul loc. Nu a fost așa, Oltchim nu s-a ajutat singură, în primul rând. Dacă încheia pe primul loc, ar fi jucat cu Larvik HK în semifinale, iar manșa retur ar fi fost în România, perioadă în care la Romexpo este liber, adică 13-14 aprilie. Oricum, am rezervat Romexpo pentru finală. Indiferent cu cine va juca Oltchim în finală, dacă se va califica, va juca manșa tur acasă, în 4-5 mai, iar acel meci va avea loc la Romexpo, în București”, a conchis Cristian Gațu.
În semifinale, Oltchim va juca pe 6 sau 7 aprilie acasă, în compania lui Gyor ETO, pe când returul va avea loc o săptămână mai târziu, în Ungaria.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















