Home Social Pacienții plătesc pentru spitalizare începând cu 1 aprilie

Pacienții plătesc pentru spitalizare începând cu 1 aprilie

DISTRIBUIŢI

Ministerul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a introdus coplata despre care s-a vorbit în numeroase dezbateri de la începutul anului. Pacienții urmează să plătească serviciile de spitalizare cu o sumă cuprinsă între cinci și zece lei, excepție făcând cazurile de urgență. Taxa va fi introdusă începând cu 1 aprilie, fiind aprobată prin Hotărâre de Guvern. Conform declarațiilor lui Eugen Nicolăescu, taxa va fi achitată de pacienți o singură dată, la externare, indiferent de perioada spitalizării. Medicii de familie vor primii 50 la sută pentru pacienții înscriși pe listă și 50 la sută pentru servicii.
Coplata pentru serviciile medicale intră în vigoare de la 1 aprilie, odată cu aplicarea contractului-cadru privind sistemul de asigurări sociale de sănătate, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu. El a subliniat că s-au făcut eforturi ''imense'' în discuțiile cu Fondul Monetar Internațional pentru ca taxa să aibă o valoare mică și și-a exprimat speranța că aplicarea coplății va duce la micșorarea numărului internărilor nejustificate.''Coplata se va percepe de fiecare spital pe baza aprobarii Consiliului de Administratie al unității, intre aceste limite'', a precizat Nicolaescu.
Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secțiile sau compartimentele cu paturi din unitățile sanitare aflate în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Serviciile medicale spitalicești, acordate în regim de spitalizare continuă, pentru care se încasează coplata sunt cele prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază și în pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ. Excepție fac serviciile medicale spitalicești acordate în secțiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic și cele dispuse prin ordonanța procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum și serviciile acordate pacienților care necesită asistență medicală spitalicească de lungă durată (ani) și pentru serviciile acordate pacienților pentru care criteriul de internare este urgența.
Pacienții scutiți de plata acestei taxe sunt bolnavii cronici incluși în programele naționale și care au nevoie de mai multe internări pe an, copiii până în 18 ani, gravidele, lehuzele, pensionarii cu pensii sub 740 de lei, persoanele cu handicap.
De asemenea, nu achită coplata cazurile considerate de urgență, urmând ca în această situație să fie făcute o serie de protocoale noi pentru ''internarea de urgență''.
Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplății în sănătate.

COPAC: Coplata va genera frustrare printre pacienți
Introducerea coplății la externare va genera frustrare printre pacienți, pentru că nu este însoțită de creșterea calității serviciilor medicale, a declarat joi, la conferința MEDIAFAX, vicepreședintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Iulian Petre.
"Va fi o taxă care va genera frustare printre pacienți, mai ales că nu este dublată de o creștere a valorii serviciilor medicale", i-a spus Iulian Petre ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, la conferința MEDIAFAX Talks about Health Reform, cu tema "Reforma în sănătate 2013-2014".
Vicepreședintele COPAC a susținut că după introducerea coplății ar necesar să crească pentru pacient "măcar valoarea acordată pentru norma de hrană pe zi" în spital.
Iulian Petre i-a mai spus ministrului Sănătății că la trecerea sistemului de achiziții din forma descentralizată în cea centralizată ar fi necesară introducerea unor probe, "astfel încât acest sistem să nu se blocheze".
"Domnule ministru, și în domeniul achizițiilor centralizate vă rugăm să aveți grijă ca această trecere să nu se facă cu probleme. Ar trebui măcar o lună dată pentru pregătire, astfel încât să nu existe probleme și să facem câteva probe înainte de trecerea la achizițiile centralizate", a precizat Iulian Petre.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.