Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

CRITICA

Raportorul pentru Romania al Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a contrazis autorităţile care au raportat cote de absorbţie şi contractare de peste 90% a fondurilor comunitare. -Dacă ar fi fost peste 90%, absorbţia fondurilor nu ar fi fost un subiect critic în raportul Comisiei Europene-, a declarat Krichbaum.

RESTRUCTURARE

Termoelectrica trebuie restructurată prin închiderea capacităţilor neviabile şi păstrarea celor funcţionale, dar nu va mai beneficia de ştergeri de datorii, potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

PROFIT

Agenţiile de turism au încasat în acest an 15-20 de milioane euro din vanzarea pachetelor de Paşte. Destinaţiile externe au fost cele mai solicitate, potrivit purtătorului de cuvant al ANAT, Traian Bădulescu, citat de Mediafax.

CREŞTERE. La Bursa de Valori Bucureşti, cotaţiile celor cinci SIF, urmărite în indicele BET-FI, se plasau în urcare cu 2,35% la ora 12:20, după ce la debutul şedinţei au avut variaţii reduse. Indicele general al bursei, BET-C, era în scădere cu 0,3%, iar titlurile lichide aveau un uşor caştig, de 0,2%.

DECIZIE. Firmele care au realizat, anul trecut, importuri în valoare de cel puţin 150 de milioane lei vor putea solicita certificate de amanare a plăţii taxei pe valoare adăugată în vamă pentru mărfurile din afara Uniunii Europene, cu excepţia importurilor de produse accizabile.

SONDAJ. Aproape trei sferturi dintre angajaţii romani au lucrat de Paşti, 21% dintre aceştia cu program normal, în timp ce 7% au avut program mai scurt. 62% dintre repondenţii sondajului realizat de BestJobs au susţinut că firmele la care lucrează sunt închise de Sărbători, iar 10% şi-au luat liber.

AUTORIZARE

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a început, ieri, procedurile de autorizare şi avizare în sistemul pensiilor administrate privat (pilonul II), pentru care aşteaptă cereri din partea companiilor interesate. Un fond de pensii trebuie să aibă minimum 50.000 de participanţi.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.