
Germanul, ales pentru un mandat de opt ani
La numai câteva zile după ce românul Octavian Morariu a devenit membru al CIO, organismul care guvernează, printre altele, Jocurile Olimpice, a intrat într-o nouă eră. În cadrul celei de-a 125-a sesiuni a forului, de la Buenos Aires, germanul Thomas Bach a fost ales în funcția de președinte al Comitetului Internațional Olimpic, în fruntea căruia își va petrece următorii opt ani. El îi urmează în funcție belgianului Jacques Rogge, care a ocupat această funcție în ultimii 12 ani. Campion la floretă pe echipe în 1976, el a fost ales după al doilea tur de scrutin, ceilalți candidați fiind ucraineanul Serghei Bubka (50 de ani), portoricanul Richard Carrion (61 de ani), Ng Ser Miang (Singapore – 64 de ani), elvețianul Denis Oswald (66 de ani) și Ching-Kuo Wu (Taiwan – 67 de ani). „Este o mare responsabilitate, dar vreau să conduc CIO conform motto-ului meu: «Unitate în diversitate». Vreau să fiu un președinte pentru toți. Trebuie să știți că ușa, urechile și inima mea sunt mereu deschise pentru voi. (…) Noi, cei din această mare orchestră universală a membrilor CIO, să cântăm împreună în armonie, pentru un viitor strălucitor al mișcării olimpice, sub conducerea CIO”, a declarat Bach.
Germanii, entuziasmați
Cele mai importante instituții mas-media din Germania au acordat spații ample acestui eveniment, „Bild” titrând, puternic, „Zeul Olimpului este acum un german”. Publicația „Der Spiegel” s-a mândrit că Thomas Bach a devenit „cel mai puternic om din sportul mondial”, pe când vicepreședintele Comitetului Olimpic German,Christa Thiel, a ținut să precizeze că victoria sa este victoria întregii țări.
Noul conducător al Comitetului Internațional Olimpic a mai primit felicitări, printre alții, din partea președintelui Federației Germane de Fotbal, Wolfgang Niersbach, și a fostului mare fotbalist Franz Beckenbauer.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















