
La doar o lună de la tragedia aviatică din Rusia, în care a fost implicată delegația poloneză și în care și-au pierdut viața toți oficialii de la bordul aeronavei, inclusiv președintele Poloniei, Lech Kaczynski, și soția sa, un alt avion a picat din cer.
Avionul companiei libiene Al Afriqiyah, un Airbus A330, cu 104 persoane la bord, printre care 93 de pasageri și 11 membri ai echipajului, s-a prăbușit pe aeroportul din Tripoli la ora locală 06.00. El venea din Johannesburg, Africa de Sud, și a explodat la aterizare, la un metru de pistă, dezintegråndu-se complet, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate din aeroport. Condițiile meteorologice erau favorabile miercuri dimineața la Tripoli, cerul fiind ușor înnorat.
Potrivit unui jurnalist al AFP aflat la fața locului, autoritățile au consolidat măsurile de securitate în jurul aeroportului, în timp ce ambulanțe și vehicule ale protecției civile veneau dinspre aeroport, situat la aproximativ 20 de kilometri de Tripoli. Accesul la locul accidentului era total interzis, în timp ce în jurul aeroportului nu se vedea nicio urmă de fum.
Biroul de anchete și analize francez (BEA) a anunțat că va trimite anchetatori la Tripoli, care vor fi însoțiți de ingineri de la Airbus, pentru a elucida cauzele accidentului. Potrivit convențiilor internaționale, Libia este cea care va conduce ancheta, la care va participa țara de unde provine constructorul aeronavei, în acest caz Franța. Ministrul libian al Transporturilor, Mohamed Zidane, a respins ipoteza unui atentat terorist.
Deși inițial s-a comunicat că toate persoanele aflate la bord au decedat, ulterior o sursă din aeroport a confirmat că un copil în vårstă de 8 ani, de origine olandeză, este singurul supraviețuitor al tragediei, el fiind transportat la un spital din apropiere de Tripoli. Potrivit ultimelor date, majoritatea corpurilor neînsuflețite fuseseră recuperate.
Premierul olandez a anunțat că la bordul avionului se aflau zeci de cetățeni din țara sa, în ciuda faptului că informațiile inițiale arătau că toți pasagerii erau de origine libiană.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















