
Situaţie catastrofală în Statele Unite. Localităţi întregi din nordul ţării au fost acoperite de apă în urma celor mai grave inundaţii din ultimii zeci de ani. Doi oameni şi-au pierdut viaţa după ce ploile abundente au lovit puternic statele Michigan şi Maryland.
Sistemele de canalizare nu au putut face faţă, iar aproape o mie de maşini au fost abandonate după ce viitura i-a prins pe şoferi în trafic.
Cel mai afectate state au fost Michigan şi Maryland, unde nivelul apei a ajuns în unele zone chiar la un metru adâncime. Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor masive şi a alunecărilor de teren.
Un spital din Nebraska a fost scena unui dezastru. Apa a spart uşile instituţiei şi a inundat sala de mese.
Autorităţile au decretat stare de urgenţă şi i-au sfătuit pe oameni să stea în case.
Probleme au fost şi în statul Washington, acesta a fost lovit de o puternică furtună de nisip. Fenomenul neobişnuit a provocat mai multe accidente rutiere şi a dus la blocarea mai multor şosele naţionale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















