Peste zece zile, la 22 aprilie, alegătorii francezi se vor prezenta la urne în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Campania este în plină derulare, candidaţii îşi intensifică ofensiva de seducere a electoratului. Sondajele răman însă confuze în concluziile lor. Marea bătaie de cap a experţilor fiind larga masă a celor indecişi. Şi care reprezintă, potrivit Ipsos, un sfert din cetăţenii cu drept de vot ai Franţei, şi 42 de procente, conform BVZ şi TNS-Sofres. Ceea ce înseamnă între 12 şi 18 milioane de alegători. Un adevărat coşmar, potrivit -Le Figaro-. Pentru că, explica publicaţia, în condiţiile în care cel puţin unul din trei votanţi susţine că se va hotărî pe ultima sută de metri, dacă nu chiar în faţa urnelor de vot, dacă va ieşi din casă, orice pronostic rămane relativ. -Alegătorii care nu sunt siguri de opţiunea lor ezită între doi, ba chiar trei candidaţi-, explică Jerome Fourquet, expert Ifop. Potrivit spuselor sale, între 25 şi 30 la sută dintre francezii care au intenţia de a vota în favoarea lui Segolene Royal sau Nicolas Sarkozy, protagoniştii apropiatului scrutin, au de gand să-şi schimbe punctul de vedere în ziua Z. De ce? -Fiind prea puţin atraşi de politică, ghidandu-se în special după fotografii şi reportajele de televiziune, e suficient un simplu fleac pentru a le schimba părerea-, estima Fourquet.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















