Home Economic-Financiar Croitoru: Fără ajutorul FMI, cursul de schimb ar fi ajuns la 6...

Croitoru: Fără ajutorul FMI, cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei pe euro

DISTRIBUIŢI

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a afirmat ieri, în cadrul unei întâlniri cu doctoranzii Academiei de Studii Economice, că în lipsa ajutorului de la FMI leul s-ar fi depreciat puternic, iar cursul de schimb ar fi ajuns la 6 lei/euro. El a ținut să precizeze că nivelul de 6 lei/euro nu este o estimare de suprafață, ci rezultatul unor calcule riguroase.
În acest context, Croitoru a adăugat că, deși partidele aflate anul trecut la guvernare, PSD și PDL, nu au reușit să se înțeleagă, „singurul lucru bun“ a fost că ambele formațiuni politice și-au dat seama că România are nevoie de ajutorul de la FMI.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat în luna martie că efectele unui program serios cum este cel cu FMI s-au făcut simțite în economie, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analiștii îl vedeau în decembrie la 4,6 lei/euro, iar după primele trei luni din 2010 banca centrală era îngrijorată ca leul să nu se aprecieze prea mult.
Potrivit cursurilor de schimb, medii publicate de Banca Națională a României, leul s-a depreciat anul trecut cu 15,05% față de euro, de la un nivel de 3,6827 lei/euro în 2008, la 4,2373 lei/euro.
În ceea ce privește adoptarea euro, Croitoru consideră că obiectivul de adoptare a monedei europene în 2015 ar putea rămâne fezabil dacă reformele structurale și cele convenite cu Fondul Monetar Internațional (FMI) sunt acceptate de întreaga populație a României.
„Aderarea la zona euro în 2015 poate rămâne un obiectiv fezabil, cu condiția ca poporul român, în toate straturile sale, să nu se opună reformelor necesare. Dacă nu, nu este fezabil“, a spus Croitoru.

„Efectul“ Tăriceanu asupra economiei

Consilierul guvernatorului BNR a declarat că situația economică a României a fost determinată de deciziile luate în perioada 2004-2008 și a apreciat că măsurile asumate în prezent de Executiv țintesc exact „boala și problema de azi“- cheltuielile prea mari din sectorul public.
„Situația în care este România azi are cauze profunde și destul de îndepărtate în timp. Cauze profunde, pentru că țin de nerestructurare, de măsuri necesare care nu au fost luate la timp, iar îndepărtate în timp pentru că România a pierdut o mare șansă, în 2004-2008, când întreaga lume era în creștere. România, în loc să facă ajustări când avea la dispoziție resursele necesare – iar costul ajustărilor ar fi fost mult mai mic decât azi – nu a făcut acest lucru, ci s-a angajat să facă ocupare în sectorul public cu mult peste nevoi și capacitatea de a le susține. S-au acordat creșteri salariale cu mult peste ce poate să susțină pe termen mai îndelungat România“, a afirmat Croitoru.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.