Home Special Sirieni din Polonia și România oferă ambulanțe și medicamente unor refugiați sirieni...

Sirieni din Polonia și România oferă ambulanțe și medicamente unor refugiați sirieni în Turcia

DISTRIBUIŢI

Câțiva expatriați sirieni ce trăiesc în Polonia au plecat duminică de la Varșovia cu două ambulanțe de ocazie pline cu medicamente destinate unei tabere de refugiați din Turcia, iar pe drum li se vor alătura alte două ambulanțe cumpărate de comunitatea siriană din România, relatează AFP.
„Nu mai putem aștepta. Lumea întârzie să găsească o soluție pentru poporul sirian, iar refugiații se află într-o situație dramatică“, a declarat pentru AFP Imat Aldahari, în vârstă de 51 de ani, unul dintre inițiatorii operațiunii.
Ajutorul va fi dus în tabăra Reyhanli, una dintre cele mai importante din provincia Hatay (sudul Turciei), în apropiere de frontiera cu Siria.
„În mod oficial se vorbește despre un milion de refugiați, dar, potrivit informațiilor noastre, există deja mai multe milioane“, a adăugat el.
Imat Aldahari a participat recent la o reuniune, la Hamburg (nordul Germaniei) a Uniunii Sirieneilor din străinătate, ce reunește membri ai diasporei siriene din Europa, în special din Germania, Spania și România.
„Refugiații au nevoie de orice, dar mai înainte de toate de medicamente, alimente și apă potabilă“, a adăugat sirianul, care trăiește de peste 20 de ani la Varșovia.
Fondurile colectate au permis cumpărarea a două ambulanțe de ocazie, pe care Imat Aldahari le duce împreună cu fiul său, Omar, în vârstă de 20 de ani, și fiica sa Aida, în vârstă de 14 ani, amândoi născuți în Polonia. Pe drum li de vor alătura alte două ambulanțe cumpărate de comunitatea siriană din România.
Copiii lui Imat Aldahari nu au fost niciodată în Siria. Călătoria lor va constitui subiectul unui film documentar turnat de un student de la ?ê?£coala de Cinematografie din Katowice (sud).
„Prin aceste persoanje vrem să vorbim despre poporul sirian, pentru a sparge tăcerea ce domenște în Polonia, în contextul în care scala conflictului este enormă“, a declarat tânărul realizator Aleksander Zalewski.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.