Home Social Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

SISTARE. Începând de marţi, 10 aprilie, RADET informează că a sistat furnizarea energiei termice pe timpul zilei. Astfel, RADET mai furnizează agent termic doar pe timpul nopţii, în functie de temperaturile exterioare. Asociaţiile de proprietari care nu doresc furnizarea energiei termice nici pe timpul nopţii pot efectua oprirea livrării de la vana aflată la nivelul contorului de energie termică al blocului. Întreruperea va trebui făcută cu acordul prealabil al secţiei RADET unde proprietarii sunt arondaţi.

SINDICALIŞTII de la IAR Ghimbav vor negocia revendicările muncitorilor cu noul director, pentru că de ieri, societatea are o nouă conducere care trebuie să rezolve problemele din uzină. Sindicaliştii de la IAR au discutat cu reprezentanţii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului despre revendicările angajaţilor, care au aprobat majorarea fondului de salarii, însă procentajul cu care vor fi mărite lefurile şi momentul majorării vor fi stabilite de noul director general.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.