Putine lucruri bune s-au putut consemna cu claritate dupa decembrie *89, putine realizari cap-coada au fost de domeniul evidentei si asta s-a intamplat mai ales in cultura si este cu atat mai meritorie cu cat e vorba de o realizare la nivel colectiv, institutional, care a constituit concretizarea viziunii unei personalitati singulare a artei si culturii romanesti, pictorul Horia Bernea. Este vorba de Muzeul Taranului Roman, care a constituit, atat cat a trait creatorul sau, o manifestare vie a conceptului de muzeu. Bernea a scos taranul roman si existenta sa din sabloane, a -fotografiat- si analizat o istorie vie in lupta cu mortificarea adusa de comunism. Cele doua sali speciale pe care le-a -ctitorit- in cadrul muzeului – cele intitulate -FERESTRE- si -TIMP- – au constituit o componenta majora a mozaicului gandit de Bernea si colaboratorii sai pentru a cuprinde unitar existenta exterioara si interioara a fiintei numite -taranul roman-. Dupa disparitia lui Horia Bernea si a colaboratoarei sale apropiate, Irina Nicolau, noua conducere a -intrat- cu treieratoarea in realizarile anterioare, culmea constituind-o inchiderea si desfiintarea celor doua sali: -FERESTRE- si -TIMP- – care incriminau ororile comunismului. Cu atat mai ciudat ni se pare acest lucru, cu cat la conducerea muzeului venise un istoric reputat – Dinu C. Giurescu -, care multa vreme dupa decembrie *89 a combatut in presa regimul Iliescu si pe neocomunistii ajunsi la putere fraudulos. Totusi, sub conducerea sa si cu ajutorul unei anume Geta Rosu, Muzeul Taranului Roman creat de Bernea a intrat in -restaurare- de parca Giurescu gasise acolo Muzeul de Istorie al PCR. Colectivul institutiei a fost divizat – probabil pe principiul -luptei de clasa-. L-am cunoscut personal pe istoricul Dinu C. Giurescu si nu mi-a lasat nici o clipa impresia ca ar fi un nostalgic sau ar fi fost unul dintre admiratorii -despotului luminat- Iliescu ori sa fi fost o persoana santajabila. Stiam doar ca merge din cand in cand – de obicei vara – la fiica sa din Statele Unite, aratandu-se fericit ca aceasta nu era nevoita sa traiasca in aiureala din Romania. Ce-i drept, la un moment dat s-a aratat foarte plictisit de lupta politica, renuntand – cam la apusul regimului Constantinescu – la a mai combate pe teme politice in paginile ziarelor. Apoi cred ca a contribuit si la prezentarea unei carti a tovarasului Iliescu. Si cu asta, basta. Dumnezeu – daca nu cumva dracu* – stie ce l-a determinat pe distinsul istoric sa distruga aiurea munca inaintasului sau la conducerea Muzeului Taranului Roman. Ce resentimente si frustrari mai noi sau mai vechi, mai mult sau mai putin personale, ce avantaje sau perspective l-au facut un -colaborator- docil al actualei conduceri a Ministerului Culturii?! Colac peste pupaza – sau peste microfon -, prin muzeu au inceput sa se perinde si securistii de tip nou, un anume George Campanu anchetand in stanga si (mai ales) in dreapta pentru ca, chipurile, sa afle care ar fi cauzele -nemultumirilor- unei anume parti a angajatilor, care nu se astamparau si tot reclamau actuala conducere. Sa nu fi stiut distinsul istoric Giurescu de -vizitele lungi si dese- ale -organului-?! L-o fi considerat un cercetator pe urmele originii rurale a SRI via Securitate, trimis cu o scrisoare de recomandare de la dom* Ardeleanu?!
Sa ne fie iertate aceste speculatii, dar, totusi: de ce aceasta lepadare intempestiva – chiar din prima zi(!) – de incriminarile comunismului si dovezile raului facut de comunism, mai mult sau mai putin -intinat- de Ceausescu?!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
