
Disperat că analiștii îl acuză că a împins Romånia în criză, iar Curtea de Conturi a arătat cum s-au tocat banii publici în timpul guvernării sale, motiv de interes pentru DNA, Călin Popescu Tăriceanu a început să dea sfaturi pentru… scoaterea țării din criză. Deși cu o zi în urmă PNL prezentase deja un plan de reducere a cheltuielilor, Tăriceanu a ținut să prezinte, ieri, propriile măsuri anticriză.
Fostul premier a prezentat nu mai puțin de 22 de măsuri, printre care includerea BNR în seria plătitorilor de impozit pe profit.
Mai mult, Tăriceanu ar vrea ca BNR să plătească la buget „întregul profit pe care-l realizează“. Cu alte cuvinte, în mijlocul crizei, fostul premier ar lăsa banca centrală fără arme în lupta împotriva inflației.
Tăriceanu a propus ca măsuri pe termen scurt „înscrierea Băncii Naționale a Romåniei ca plătitor de impozit pe profit, dacă nu chiar ca plătitor la buget al întregului profit pe care-l realizează, urmånd ca acesta să fie utilizat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat“.
Se pare că fostul premier nu știe că banca centrală plătește deja impozit. Mai mult, potrivit legii, profitul BNR este impozitat în prezent cu 80%!
„În vremea guvernării Tăriceanu s-a introdus cota unică de impozitare. La nivel de 16%. Această cotă de 16% se aplică tuturor celor care fac activitate economică în Romånia, cu o unică excepție – Banca Națională a Romåniei. În ce constă această excepție? BNR plătește impozit de 80% din profit“, a declarat pentru „Curentul“ Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Lăsånd la o parte faptul că Tăriceanu nu cunoaște legea, problema este că o astfel de măsură ar lăsa BNR fără arme în războiul cu inflația.
„BNR are nevoie și de rezerve, pentru că, din aceste rezerve de profit sunt acoperite eventualele pierderi. Suntem în criză și nu știm cum vor evolua lucrurile“, ne-a declarat Vasilescu.
Un exemplu de cheltuieli care aduc pierderi BNR este lupta împotriva inflației. „Potrivit legii, din profitul BNR se acoperă și deficitele. Cånd inflația este mare, ca pånă în 2008, cheltuielile BNR în lupta cu inflația au fost foarte mari. Cånd inflația a dat de furcă Romåniei, în condițiile unui continuu surplus de lichiditate pe piața interbancară, în războiul BNR cu inflația s-au înregistrat și pierderi. Pentru aceste pierderi, BNR nu a apelat la bugetul statului acoperindu-le, potrivit legii, din profiturile acestor ani“, a explicat consilierul guvernatorului BNR.
„Cånd veneau bani în valuri, între 2004-2008, economia Romåniei nu era pregătită să îi atragă. Acești bani se regăseau în bănci, în surplusuri de lichiditate. Surplusuri inflaționiste. Banca centrală intervenea pe piață, trăgea acești bani, plătindu-le dobånzi băncilor. Aceste dobånzi se înregistrau în pierderile Băncii Naționale. Practic, BNR era debitor net față de băncile comerciale. Tranziția către o nouă poziție, cea de creditor net, în sensul că injectează bani și încasează dobånzi, este acum aducătoare de profit“, a adăugat Vasilescu.
Pană în prezent BNR a fost pe pierdere, anul trecut fiind singurul în care s-a înregistrat profit. Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, declara la începutul anului că BNR a realizat în 2009 un profit brut de 4,6 miliarde lei (aproximativ 1,1 miliarde euro) din care s-au acoperit însă pierderi de 2,8 miliarde lei din anii precedenți.
Mintea cea de pe urmă…
Printre măsurile anticriză ale fostului premier Tăriceanu se numără și înghețarea salariilor și pensiilor, eliminarea deplasărilor externe și a costurilor de telefonie mobilă.
„Am să vă dau o listă destul de lungă a unor măsuri, care ar putea să fie aplicată fără a mai fi nevoie să se umble la diminuarea salariilor și pensiilor: înghețarea salariilor, pensiilor și ajutoarelor și indemnizațiilor primite în prezent fără diminuarea acestora, pentru perioada de criză, diminuarea numărului de consilieri de la cancelaria președintelui și primului-ministru, micșorarea numărului de consilieri din cabinetul unui ministru și din cabinetele președinților de autorități publice la maximum trei, desființarea cabinetului demnitarului la nivelul secretarului de stat și de la nivelul funcțiilor ce sunt echivalente ministrului și secretarului de stat, de la nivelul președintelui de CJ, prefectului și oricăror altor conducători“, a spus Tăriceanu.
Interesante propuneri, păcat că în timpul mandatului său Călin Popescu Tăriceanu a declanșat un adevărat dezmăț pe bani publici. Pe långă umflarea fără precedent a aparatului birocratic, au înflorit sporurile, recompensele sau tichetele cadou, Romånia ajungånd să cheltuiască cu bugetarii dublu comparativ cu Germania. Apogeul dezmățului a fost atins în 2008, an de pomeni electorale, cånd executivul liberal, în loc să pregătească rezerve pentru criza care era iminentă, a dus deficitul la 5,25% din PIB.
Raportul pe 2008 al Curții de Conturi arată cåt de „performant“ au fost cheltuiți banii publici în ultimul an al guvernării Tăriceanu. Potrivit raportului, în perioada 2005-2008 totalul cheltuielilor de personal a înregistrat o tendință de creștere, respectiv de la 7,5 miliarde lei în anul 2005, la 15,3 miliarde lei în anul 2008 (de la 2 miliarde euro la 4,2 miliarde euro), ceea ce înseamnă practic o dublare a acestora.
„Ca o remarcă generală, s-a constatat proporția deosebit de ridicată în cadrul cheltuielilor de personal a sporurilor, indemnizațiilor, alocațiilor, altor drepturi salariale, care au crescut de la 24% în anul 2005, la 32% în anul 2008, spre deosebire de evoluția salariilor de bază a căror proporție a scăzut de la 50% în anul 2005 la 46% în anul 2008“, arată raportul.
Mai mult, Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că din măsurile implementate de Guvernul Boc se poate face un „mic îndrumar de ceea ce să nu faci în situații de criză“.
Am putea adăuga că DNA ar putea să îi înmåneze fostului premier un „îndrumar despre cum să nu cheltuiești banii publici“, iar manualele de economie îl vor da exemplu de „ce politici să nu aplici înaintea unei crize“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















