
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la finalul discuției cu sindicatele, că este conștient de faptul că Guvernul „nu este simpatizat“ din cauza măsurilor de austeritate pe care intenționează să le adopte, dar a apreciat că în lipsa acestor măsuri Romånia ar fi condusă spre dezastru economic.
„Știu că în acest moment Guvernul pe care îl reprezint nu este un Guvern simpatizat, pentru că dacă ar fi un Guvern simpatizat, ar putea conduce Romånia la dezastru și am putea pune în pericol viitorul acestei țări“, a spus Boc. Premierul a subliniat că măsurile de austeritate sunt impuse atåt de criza economică, cåt și de derapajele înregistrate în perioada 2007-2008 în politica salariilor și pensiilor și l-a acuzat încă o dată pe fostul ministru liberal al Finanțelor, Varujan Vosganian, de iresponsabilitate în gestionarea politicii fiscale.
Boc a declarat că Guvernul va adopta scrisoarea de intenție cu FMI în ședința de miercuri, interval în care va continua discuțiile cu sindicatele, patronatele și partidele politice, dar alternativa este plata unor salarii și pensii scăzute sau sistarea acestor plăți din luna decembrie. „Dialogul social nu se va opri niciodată, ci va continua. Miercuri se va aproba scrisoarea de intenție cu FMI, iar imediat va avea loc angajarea răspunderii, interval în care vom continua discuțiile cu sindicatele, patronatele, partidele. în esență însă, ori majorăm taxele, ori reducem cheltuielile. Alternativa este să plătim salarii și pensii mai mici sau din decembrie să nu mai plătim deloc“, a spus premierul.
Șeful Executivului a spus că Ministerele Finanțelor și Muncii vor continua discuțiile cu sindicatele și vor accepta propunerile acestora doar dacă sunt argumentate, dar acum există opinii total diferite privind modul de reducere a cheltuielilor. El a atenționat însă că, în lipsa măsurilor de austeritate propuse de Guvern, Romånia ar fi obligată să se împrumute suplimentar cu alte miliarde de euro, fonduri utilizate nu pentru investiții, ci pe componente sociale.
„Guvernul este receptiv, dar nu poate fi orb la realitățile economice“, a spus Boc.
Ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat că modificarea scrisorii suplimentare la acordul cu Fondul Monetar Internațional convenită la începutul lunii cu misiunea de evaluare a instituției ar reprezenta o eroare. „Punctul meu de vedere este că modificarea scrisorii de intenție ar fi o eroare“, a precizat Vlădescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















