
Cum să devii polițist sau pompier și în ce fel se acordă primul ajutor – acestea sunt doar câteva dintre „lecțiile“ pregătite pentru elevi în săptămâna de activități extrașcolare „Să știi mai multe, să fii mai bun!“, care include, pentru mulți și evenimente culturale, sportive și de divertisment.
Cunoscută în 2012 ca „?ê?£coala altfel“, săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!“ le oferă elevilor și anul acesta, în perioada 1-5 aprilie, ocazia de a vizita instituții publice și de a cunoaște activitatea angajaților acestora. Astfel, după ce peste 10.000 de copii s-au întâlnit, anul trecut, cu lucrători din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), instituția anunță că sprijină și acum programul inițiat de Ministerul Educației, pentru a le prezenta elevilor munca de zi cu zi a polițiștilor, jandarmilor și pompierilor. Întâlnirile vor avea loc în școli și grădinițe sau chiar la sediile structurilor MAI. Inspectoratul General al Poliției Române, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, va prezenta celor mici teme legate de prevenirea delincvenței juvenile, recomandări de prevenire a criminalității, precum și o demonstrație cu câini polițiști. Elevii vor fi și oaspeții polițiștilor de frontieră, care le vor prezenta copiilor noul sediu al Poliției de Frontieră și Centrul Operațional de Comandă și Control și le vor arăta cum se efectuează activitatea de control în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Cei interesați de activitatea pompierilor sunt așteptați la Muzeul Național al Pompierilor (Foișorul de Foc), la Facultatea de Pompieri, dar și în unități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București, unde vor putea discuta cu pompierii pe teme cu caracter preventiv-educativ, iar piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI vor împărtăși micilor vizitatori aspecte referitoare la profesia lor și le vor prezenta aeronave.
Tot în săptămâna de activități extrașcolare, reprezentanții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ le vor face cunoscute elevilor condițiile pentru a avea o carieră de polițist, dar și alte teme de interes referitoare la evitarea accidentelor rutiere sau importanța serviciului unic de urgență 112.
O parte a claselor vor opta pentru activități în interiorul școlii, care să îmbine divertismentul cu dezvoltarea spiritului de competiție și a abilităților elevilor.
Săptămâna cunoscută ca „?ê?£coala altfel“, lansată de Ministerul Educației în 2012, este un program dedicat activităților educative extracuriculare și extrașcolare, principalul obiectiv al acestuia fiind implicarea elevilor și a profesorilor în activități de educație non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extrașcolare și competențele elevilor, în domenii cât mai diverse și interesante. După săptămâna de activități extrașcolare, elevii vor intra în vacanța de primăvară, programată până în 14 aprilie.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















