Conform serviciilor britanice de spionaj, liderii reţelei teroriste Al Qaeda din Irak pregătesc, cu sprijin iranian, o serie de ample atentate teroriste în Marea Britanie, Franţa, Spania şi în multe alte ţări occidentale. Informaţiile au fost furnizate de un terorist, potrivit căruia se au în vedere -atacuri similare celor de la Hiroshima şi Nagasaki-, scopul fiind -distrugerea Tronului latin-. După cum scrie -The Sunday Times-, planul urmează să fie pus în aplicare concomitent cu retragerea premierului britanic, Tony Blair, demers preconizat pentru prima decadă a lunii mai. În Franţa există temeri că Al Qaeda ar putea lovi înainte de 6 mai, când este prevăzut turul secund al alegerilor prezidenţiale. Toate aceste date, nota publicaţia menţionată, alături de alte informaţii de ultimă oră demonstrează fără drept de tăgadă faptul că Al Qaeda şi-a intensificat activitatea în Irak şi că are ţeluri mult mai serioase decât atacuri întâmplătoare asupra soldaţilor britanici şi americani. Dovezi oficiale ale legăturii dintre Al Qaeda, insurgenţii sunniţi şi regimul şiit al preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, nu există. Experţii sunt însă de părere, scrie -The Sunday Times-, că liderii iranieni preferă, probabil, să nu vadă ce se petrece. Ipoteză confirmată după ce agenţii britanici au reuşit să intre în contact cu oficiali Al Qaeda. Astfel, s-a aflat că anul trecut în Irak au plecat circa 150 de britanici în componenţa -legiunii străine- a Al Qaeda şi mulţi, după instructaj, vor să revină în ţară pentru a pregăti terenul în vederea lansării atacurilor planificate. Analiştii cred că referirea la Hiroshima şi Nagasaki, unde au fost ucişi peste 200.000 de oameni în bombardamentul nuclear lansat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, nu trebuie privit ca o analogie directă. În opinia lor, este doar o aluzie la o explozie puternică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















