
Majorarea TVA de la 19% la 24%, propusă de FMI, ar fi dus la o inflație de două cifre și ar fi făcut din Romånia „oaia neagră a Europei“, fără posibilitatea de a se împrumuta pe piețele externe, deși este dependentă de capitalurile străine, consideră Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.
„Cu 15% inflație, «oaia neagră» a Europei scrie pe noi. Și nu putem să ieșim în lumea asta pentru nici măcar un singur dolar sau un singur euro să împrumutăm, și noi suntem o țară dependentă de capitalul străin, pentru că, oricåt elan patriotic am avea, noi știm că de foarte multă vreme noi nu ne putem descurca numai cu capitalul acumulat în această țară, pentru că este puțin“, a declarat Vasilescu la o emisiune TV. Reprezentantul BNR a menționat că o creștere accelerată a inflației ar duce la întårziearea ieșirii din recesiune „cu ani buni“.
Vasilescu a arătat că FMI a cerut inversarea trendului deficitului bugetar, care a crescut în ultimii ani de la 2,5% din PIB la 5,4% din PIB și la 8,3% din PIB în 2009. El spune că ar fi mult mai grav să se reinflameze inflația, care ar eroda din nou puterea de cumpărare a întregii populații, decåt să fie reduse pensiile și salariile bugetarilor.
În ceea ce privește declarațiile directorului FMI, Dominique Strauss-Kahn, privind majorarea taxelor în Romånia, Vasilescu spune că acestea au fost politice.
Declarații electorale
„S-a discutat despre alternativa creșterii taxelor, s-a referit la ea și șeful FMI, dar șeful FMI a făcut-o într-un context pe care îndrăznesc să-l numesc electoral. Oricum, a fost un context politic. Realitatea este alta, altfel s-a discutat aici“, a spus Vasilescu. Directorul general al FMI, posibil candidat la președința Franței, a declarat recent că FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, în special pentru cei mai bogați, dar autoritățile din Romånia au luat decizia tăierii salariilor funcționarilor.
Pe de altă parte, oficialul BNR apreciază că Romånia nu se află în pericol de a intra în incapacitate de plată, arătånd că banca centrală are suficientă valută pentru a acoperi datoriile scadente.
„Problema cu incapacitate de plată este scoasă de anumite centre de informații din lume, de anumite agenții. Ce înseamnă incapacitate de plată – să ai datorii și să nu le poți plăti cånd vin la scadență. Știți bine că atunci cånd e vorba de plata datoriilor externe întodeauna se asociază banca centrală, pentru că atunci cånd sunt datorii de plătit în valută, datorii ale statului, chiar dacă ele sunt decontate în lei, le plătește banca cenrală în valută“, a explicat Vasilescu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















