
Serviciul Federal de Securitate (FSB) prevede o creștere a amenințării teroriste în întreaga lume, a declarat joi directorul Serviciului, Aleksandr Bortnikov, în cadrul celei de a noua reuniuni a șefilor serviciilor speciale din țările partenere ale FSB.
Bortnikov a precizat că rezultatele analizei situației actuale a terorismului permit să se prevadă o creștere a amenințării teroriste în majoritatea țărilor, indiferent de nivelul dezvoltării economice, al potențialului militar sau al regimului lor politic. „Nimeni nu este ferit astăzi de acțiuni teroriste. Terorismul influențează serios asupra situației nu numai în Caucaz, ci și în republicile din Asia Centrală, în Africa de Nord, dar și în statele europene“, a afirmat Aleksandr Bortnikov.
În opinia acestuia, faptul că cele mai mari atentate au afectat Statele Unite, Marea Britanie, Spania, Israelul, Rusia, Arabia Saudită, Indonezia, Egiptul, Irakul, Afganistanul și Pakistanul, care au poziții geografice diferite, este un argument în acest sens. „Uneori, sub loviturile teroriste cad regiuni întregi“, a adăugat el.
El a indicat că FSB dispune de date despre încercări ale teroriștilor de a pune mâna pe materiale nucleare, chimice și biologice pentru a le utiliza în acțiuni teroriste.
Directorul FSB a mai adăugat că, de la începutul acestui an, peste 250 de teroriști și complici ai lor au fost arestați în Rusia, iar 23 de atacuri teroriste au fost împiedicate. Aceste rezultate au fost obținute, între altele, cu ajutorul informațiilor primite de la partenerii străini și FSB, dar și grație unor acțiuni comune, a subliniat Bortnikov.
De asemenea, acesta a cerut scuze rușilor pentru faptul că serviciile speciale ruse nu au reușit întotdeauna să prevină atentatele teroriste, recunoscând existența unor deficiențe în planul de contracarare a extremismului și terorismului. El a dat asigurări însă că serviciile speciale vor continua să ducă o muncă intensă în lupta cu acest gen de criminalitate.
Totodată, Bortnikov a avertizat că mișcări extremiste pregătesc atentate pentru a încerca să determine anularea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014, de la Soci, în sudul Rusiei, în apropierea regiunii instabile Caucaz.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















