Proprietarii care închiriază locuințele de pe litoral în perioada verii au redus în acest an prețurile solicitate cu 24% față de 2009, cele mai scăzute tarife fiind în Eforie Sud, de 90 de euro/lună pentru o garsonieră, în acest caz, în Mamaia, chiria ajungând la 250 euro/lună, potrivit Imopedia.ro.
„Închirierea unui apartament într-o stațiune de la malul mării pe o perioadă mai lungă de timp, de exemplu o lună, poate fi o soluție mai ieftină pentru cei care doresc să își petreacă vacanța pe litoralul românesc. (…) Dacă cineva închiriază, spre exemplu, un apartament cu două camere în Eforie Sud cu 165 euro/lună, acolo pot sta pe rând câte o săptămână patru familii, ceea ce înseamnă mai puțin de 50 euro pentru o vacanță de o săptămână“, a declarat Răzvan Muntean, directorul general Imopedia.ro. Cele mai reduse chirii se înregistrează în Eforie Sud, unde pentru o garsonieră proprietarii cer 90 de euro/lună, cu 18% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Garsonierele din Costinești se închiriază cu 100 euro pe perioada unei luni, ceea ce înseamnă o scădere cu 18% decât vara trecută, iar la apartamentele cu două camere chiria medie de 175 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu trei camere proprietarii cer în medie 200 euro/lună.
Dintre toate stațiunile de la malul mării, în Mangalia chiriile au scăzut cel mai mult față de anul trecut. Astfel, prețurile pentru o garsonieră au scăzut într-un an de zile cu 20%, ajungând la o valoare medie de 125 euro/lună.
Cele mai mari chirii se înregistrează în Neptun și în Mamaia, pentru o garsonieră proprietarii solicitând 190 de euro pe lună, respectiv 250 de euro/ lună.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















