Home Actualitate Ipocrizia USL în problema exploatării gazelor de șist

Ipocrizia USL în problema exploatării gazelor de șist

DISTRIBUIŢI

Pentru cei care nu își amintesc „armele“ populiste cu care Victor Ponta a „înhățat“ Executivul, una dintre aceste metode care aveau succes la public a fost controversata temă a exploatării gazelor de șist. Premierul și echipa sa, militau împotriva exploatăării gazelor de șist și împărțeau autorizații de protest pe această temă oricui, fără a refuza nici o manifestație care le susținea punctul de vedere.
„În urmă cu un an de zile, Constantin Constantinescu, primarul municipiului Bârlad, braț-la-braț cu Adrian Solomon, deputat de Bârlad, organizau și mobilizau mii de cetățeni din urbea lor și dimprejur pentru a protesta împotriva exploatării gazelor de șist în județul nostru.“ se arată într-o declarație politică a senatorului PDL  Dan Mihai Marian.
„Bârlădenii s-au încrezut în bunele intenții ale celor doi reprezentanți ai comunității locale care clamau protejarea mediului înconjurător și au ieșit cu mic cu mare, elevi și pensionari, biserică și popor, ONG-uri și partide politice de stânga pentru a protesta sub sloganul „noi nu ne vindem țara“ împotriva guvernului de dreapta și a companiei americane Chevron. Degeaba unele voci raționale încercau să le explice cum stă treaba cu exploatarea gazelor de șist, că de fapt perimetrele unde urmau să fie amplasate sondele de explorare fuseseră deja concesionate de guvernul PSD condus de Adrian Năstase, chiar pe finalul mandatului său, în 2004, afaceristului Frank Timiș care, ulterior, și-a vândut concesiunile către Chevron.“, continuă Dan Mihai Marian în declarația sa remisă ziarului „Curentul“.Primul guvern USL condus de Victor Ponta a fost instalat ca urmare a aprobării unei moțiuni de cenzură depusă împotriva guvernului Ungureanu în care se formulau acuzații legate tocmai de exploatarea gazelor de șist. După finalizarea alegerilor parlamentare din 2012 și instalarea celui de-al doilea guvern USL condus de Victor Ponta, vasluienii au asistat consternați la modul cinic în care conducerea PSD a Consiliului Județean Vaslui, anti-Chevron cu câteva luni în urmă, a acordat în ianuarie 2013, trei certificate de urbanism pentru explorarea gazelor de șist în trei perimetre din județul Vaslui. O lună mai târziu, președintele PSD Dumitru Buzatu organiza sub auspiciile Consiliului Județean și în colaborare cu reprezentanții Chevron România o dezbatere cu „ușile închise“ având ca temă strategia companiei americane de a explora gazele de șist în perimetrul concesionat în zona Bârlad. Aceasta a fost momentul în care cetățenii județului Vaslui au realizat că au fost păcăliți de USL. și, evident, protestele au reînceput cu mai multă forță, de data aceasta împotriva guvernului Ponta și a reprezentanților săi în teritoriu.
Cei care mai ieri dădeau autorizații la liber pentru protestatari, acum îi hingheresc pe aceștia cu jandarmii și cu amenințarea dubelor de poliție prin Bârlad, Vaslui sau pe unde se mai nimeresc să se reunească. Între timp, sub fereastra primarului Bârladului se cântă melodia „ieși afară javră ordinară”.
Nu mai departe de 4 aprilie, mii de oameni și-au exprimat nemulțumirea prin proteste organizate în marile orașe din țară împotriva gazelor de șist prin tehnologia fracturării hidraulice, însă aceste reacții sociale nu au avut nici un ecou iar Victor Ponta refuză să plece urechea la aceste proteste repetate. „Ieși afară javră ordinară, se va auzi tot mai des la Palatul Victoria. și nu numai din cauza gazelor de șist. Bumerangul minciunii și ipocriziei politice se va întoarce și-i va lovi pe useliști când le va fi lumea mai dragă!“ conchide Dan Mihai Marian în declarația sa.

Irina Popescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.