Home Sport Bellu: „E un semnal pentru gimnastele tinere”

Bellu: „E un semnal pentru gimnastele tinere”

DISTRIBUIŢI

Antrenorul ar fi vrut mai multe românce la CE

România a fost reprezentată la Campionatele Europene de gimnastică feminină din Rusia doar de două sportive, Larisa Iordache și Diana Bulimar. În ciuda predicțiilor preponderent negative și a obiectivului lejer impus de forul național de specialitate, ele au urcat pe podium aproape de fiecare dată când au avut ocazia. Cele două sportive au cucerit șase medalii, dintre care una de aur, pe când băieții nu au reușit decât o clasare pe poziția secundă, prin Flavius Koczi. Antrenorul lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu, s-a arătat încântat de prestațiile Larisei Iordache și Dianei Bulimar, dar și-a exprima dezamăgirea, din nou, vizavi de aria mică de selecție din țară, care i-a permis să deplaseze la Moscova doar două sportive. „Singura problemă apărută, dacă eram mai mulți poate obțineam rezultate și mai bune. Ăsta poate fi un semnal pentru gimnastele mai tinere. Ne vom întoarce în sală, am văzut ce lipsuri avem. Oricum, aceste două fetițe (n.r. Larisa Iordache și Diana Bulimar) merită aprecierea noastră pentru că au reușit să-și arate valoarea la aparate la care nimeni nu se aștepta. Este un început bun pentru un nou ciclu olimpic”, a declarat Octavian Bellu.

Examen de maturitate

Majoritatea participanților au privit această ediție a Campionatelor Europene ca pe un pas de legătură între Jocurile Olimpice de la Londra și viitoarele competiții, dar antrenorul fetelor noastre consideră că experiența acumulată la Moscova ar putea fi decisivă pe mai departe. De asemenea, Octavian Bellu se bucură că Larisa Iordache și Diana Bulimar au văzut pe viu prestațiile celorlalte sportive, pe care le vor înfrunta din nou în următoarele întreceri internaționale. „Am supraviețuit. A fost o competiție foarte puternică și interesantă, în care s-a demonstrat că obținerea unei medalii de aur nu mai e doar apanajul Rusiei și României. S-a văzut că pot face asta și alte țări. A fost un exemplu de maturitate pentru aceste sportive deși s-au întâlnit doar cu o parte dintre adversarele de la Mondiale. Sunt lucruri bune și mai puțin bune după această competiție. Nu am întâlnit numai gimnaste de conjunctură”, a conchis antrenorul lotului feminin de gimnastică al României.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.