Așa cum era de așteptat, Manchester United s-a simțit atinsă în orgoliu când titlul de anul trecut a fost câștigat de concitadina City, astfel că trofeul din acest sezon a poposit, pentru a 20-a oară, în vitrina „diavolilor”. „Roș-albii” au spulberat-o, luni, pe Aston Villa cu 3-0, rezultat care a confirmat matematic că nu vor mai coborî de pe prima treaptă a clasamentului. „Sunt încântat de acest titlu pentru jucători, pentru mine, pentru membrii conducerii și pentru suporteri. S-a vorbit foarte mult despre titlul pierdut în sezonul trecut în ultimele secunde, dar dacă facem bilanțul ultimilor 20 de ani constanța noastră este uimitoare. Jucătorii au fost concentrați pe durata întregului sezon și au răspuns pozitiv provocării lansate în sezonul trecut de Manchester City”, a declarat antrenorul lui Manchester United, Sir Alex Ferguson.
Nici atacantul Wayne Rooney nu a uitat supărarea provocată anul trecut de City, care și-a adjudecat trofeul în prelungirile ultimului meci: „Am meritat acest titlu. Este o seară formidabilă. Eșecul din sezonul trecut a fost greu de acceptat. Ne-am antrenat bine și am ajuns în poziția să închidem campionatul mai devreme. Antrenorul are o mare dorință de victorie și ne-a transmis tuturor acest lucru. A fost un sezon excepțional”.
Manchester United a câștigat competiția cu patru etape înainte de final, City fiind favorită să ocupe locul secund la sfârșitul acestui sezon.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















