Deficitul bugetar nu lasă indiferente autorităţile europene, acestea monitorizand cu atenţie indicatorii macroeconomici după momentul aderării.
Atat de guvernatorul Băncii Naţionale a Romaniei, Mugur Isărescu, cat şi de viceguvernatorul Cristian Pop, consideră că deficitul de cont curent include o inflaţie ascunsă. Fostul ministru de finanţe, Sebastian Vlădescu este, ca de obicei, de altă părere, din raţiuni ce nu pot ţine de macroeconomie. Pentru că, ţine de logica unui student la ASE să poţi pricepe că o cerere în exces se simte atat în nivelul preţurilor dar mai ales în escaladarea deficitului bugetar (cea mai mare parte a cererii e acoperită de un import ce depăşeşte cu mult exporturile).
Şi, ca să simţim şi -mana magică- care face jocurile, am primit şi un prim Avertisment din partea Bruxelles-ului: Romania s-ar putea confrunta cu o acţiune disciplinară din partea Uniunii Europene, dacă deficitul bugetar va depăşi pragul de 3% stabilit la nivelul blocului comunitar. Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Joachim Almunia, a vorbit despre aşa-numita -procedură de deficit excesiv-, a cărei lansare ar putea duce la reducerea unor fonduri regionale.
Comisia Europeană va trage primele concluzii în luna iunie, după ce vor analiza situaţia finanţelor publice din Romania. Depăşirea pragului de 3% stabilit la nivel comunitar, ar aduce ţării noastre sancţiune numită -procedura de deficit excesiv-. Această procedură este declanşată împotriva oricărei ţări care are un deficit bugetar mai mare de 3%, plafonul maxim admis în Uniunea Europeană, explica Almunia. Dacă statele care depăşesc acest procent nu fac parte din zona euro, aşa cum este cazul Romaniei, atunci există posibilitatea reducerii fondurilor regionale, detalia comisarul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















