Din cauza unei lipse de implicare suficientă a comunității internaționale în dosarul transnistrean, regimul separatist de la Tiraspol continuă provocările pe Nistru. Impulsionat de protecția Rusiei, care numai rolul de mediator în acest diferend nu îl joacă, regimul ?ê?£evciuk acționează unilateral în scopul de a-și consolida controlul asupra regiunii. La finele săptămânii trecute, administrația separatistă a încercat să înființeze noi posturi de control între satul Varnița și cartierul nordic al orașului Bender. Atunci, locuitorii satului Varnița au dezinstalat posturile de control aduse separatiștii transnitreni. Sătenii au intervenit, intrând astfel în conflict cu milițienii transnistreni. „Nu e pentru prima dată când locuitorii satului Varnița opun rezistență și luptă pentru drepturile lor. Sătenii au înțeles că dacă nu scot acele posturi acum, ele vor rămâne acolo pentru totdeauna”, a menționat primarul localității Varnița, Alexandr Nichitenco, citat de moldova.org. Ulterior, la fața locului s-au deplasat observatorii militari din partea Republicii Moldova, Federației Ruse, Ucrainei, ai regiunii transnistrene, precum și delegația de la Chișinău din Comisia Unificată de Control și colaboratorii comisariatului de poliție din Bender. Sâmbătă, prim-ministrul interimar Iurie Leancă a avut o discuție telefonică cu președintele în exercțiu al OSCE Leonid Kojora, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, unde au discutat situația din Zona de securitate. Kojara a dat asigurări că situația este monitorizată cu atenție de către OSCE, urmând să fie întreprinse toate demersurile de rigoare.
Mădălin Necșuțu?óÔé¼?¿
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















