Semnal de alarmă: deficitul de cont curent al balanţei de plăţi va fi finanţat în 2007 din investiţii străine directe în proporţie de 60 la sută, faţă de un fulminat 91 la sută anul trecut. Situaţia este cu atat mai gravă pe debut de an, unde procentul abia sare de 40%.
Conform estimărilor CNP, deficitul extern va ajunge, în 2007, la 11,5 la sută din PIB, iar nivelul acestuia ar putea creşte în cazul în care consumul intern va depăşi intrările de capital. Un asemenea deficit extern va putea fi menţinut în condiţiile unei creşteri economice de 6,5 la sută şi ale unui nivel al investiţiilor străine de circa opt miliarde de euro (o estimare destul de optimistă în opinia multor analişti).
Dacă importurile de tehnologie şi de bunuri intermediare vor fi depăşite, faţă de prognozele iniţiale, este posibil să se modifice şi deficitul de cont curent.
Conform statisticilor Băncii Naţionale a Romaniei, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele două luni ale acestui an, un deficit de 2,049 miliarde de euro. În 2006, balanţa de plăţi a avut un deficit de 10,5 la sută din PIB, cifrandu-se la 9,973 miliarde de euro, în creştere cu 44,8 la sută faţă de anul anterior.
Experţii FMI prognozau recent, pentru 2007, un deficit de cont curent de 12 la sută din Produsul Intern Brut. Conform prognozei CNP, deficitul de cont curent va scădea constant în următorii şase ani raportat a PIB. Astfel, în 2008, deficitul de cont curent va fi de 11,4 la sută din PIB, în 2009 – 11,3 la sută din PIB, în 2010 – 11,2 la sută din PIB, în 2011 – 11,1 la sută din PIB, în 2012 – 10,8 la sută din PIB şi în 2013 – 10,6 la sută din PIB.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















