
?ê?£ahtior a luat titlul cu patru etape înainte de final
Antrenorul Mircea Lucescu a scris, fără dubiu, istorie în fotbalul ucrainean, care, până la venirea sa, era dominat autoritar de Dinamo Kiev. Românul, adus de patronul Rinat Ahmetov în 2004, și-a imprimat propriul stil în vestiarul „minerilor”, unde a căutat să aibă jucători talentați, dar lipsiți de renume până în acel moment. Acest sistem pare să fi funcționat aproape fără greșeală, vitrina de trofee a lui ?ê?£ahtior numărând, după acest weekend, nouă titluri de campioană națională, dintre care unul singur a fost obținut înaintea mandatului lui Lucescu. „Suntem campioni, felicit pe toți jucătorii pentru randamentul lor și sper să respectăm titlul până la finalul acestui campionat. Rezultatul meciului cu Metalist este probabil meritat, în condițiile în care noi nu am arătat cel mai bun joc al nostru. Felicitându-i pe toți jucătorii, absolut toți, și cei care au jucat și cei care nu au jucat, nu pot să nu remarc prestația lui Fernandinho. Suntem obligați să respectăm acest titlu de campioni. Ușor de tot se pierde imaginea. Cred că cea mai mare forță în toți acești ani a fost atitudinea lui Fernandinho, această atitudine extraordinară, nu acceptă înfrângerea. Ăsta este spiritul acestei echipe”, a declarat Mircea Lucescu la finalul meciului cu Metalist Harkov din acest weekend, încheiat la egalitate, 1-1.
Felicitat de Ahmetov
Relația dintre Mircea Lucescu și finanțatorul Rinat Ahmetov a devenit, de-a lungul anilor, una cordială, ucraineanul fiind unul dintre apropiații antrenorului. Patronul consideră că acest nou succes pe plan intern i se datorează în foarte mare măsură tehnicianului, care în fiecare an și-a propus obiective din ce în ce mai îndrăznețe. „Emoțiile sunt extrem de mari. Mi-am dorit foarte mult să câștig titlul național, dar mai mult, vreau să îl câștig și pe următorul. Felicitări tuturor fanilor, jucătorilor, antrenorilor și familiilor lor. Cred că au meritat acest titlu. Avem cel mai numeros public, ceea ce înseamnă că echipa este iubită. Fanii iubesc jocul lui Șahtior, stilul echipei. Vreau să îl felicit în mod special pe Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul care își stabilește cele mai ambițioase obiective. La fiecare meci, el este foarte motivat și concentrat pentru a obține rezultatele cele mai bune. A meritat acest titlu pentru că muncește la Șahtior de nouă ani și a câștigat campionatul de șapte ori în această perioadă. Merită. Să încerce altcineva să mai reușească vreodată așa ceva! În privința sezonului viitor, pot să vă spun că două persoane nu vor fi schimbate. Proprietarul clubului, adică eu, și antrenorul principal”, a comentat Rinat Ahmetov.
De-a lungul perioadei petrecute pe banca lui ?ê?£ahtior, Lucescu a câștigat de șapte ori campionatul, de patru ori Cupa Ucrainei, de patru ori Supercupa Ucrainei, o dată Cupa UEFA și are la activ o calificare în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















