
Într-un moment în care sportul – în special cel de echipă – din România suferă, unele arii pe care mai nimeni nu le bagă în seamă ne demonstrează că există performanță la nivel înalt. După reușita incredibilă a handbaliștilor, care s-au calificat la CM în dauna Rusiei, a venit rândul unei alte discipline să fie aplaudată.
România a terminat pe prima poziție Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică, turneu care a avut loc la Rodez, în Franța. Delegația țării noastre se poate mândri, la seniori, cu două medalii de aur – pe echipe (Cristina Nedelcu, Valentin Mavrodineanu, Petru Porime, Mircea Zamfir, Florin Nebunu, Cosmin Muj, Bogdan Popa) și pe grup (Valentin Mavrodineanu, Petru Porime, Mircea Zamfir, Florin Nebunu, Cosmin Muj, Bogdan Popa) -, două de argint – la individual masculin (Mircea Zamfir) și trio (Valentin Mavrodineanu, Petru Porime, Mircea Zamfir) – și una de bronz, în concursul pe perechi, obținută de cuplul Valentin Mavrodineanu-Corina Nedelcu.
Nu sunt de neglijat nici rezultatele obținute la juniori mari, competiție dedicată sportivilor cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, unde România se poate lăuda cu trei medalii de aur și una de bronz.
Astfel, în clasamentul pe națiuni, delegația noastră s-a clasat deasupra unor țări ca Franța, China, Brazilia, Spania, Italia, Australia și Noua Zeelandă.
De pregătirea sportivilor s-a ocupat antrenoarea Marcela Fumea, care are, cu siguranță, un mare merit în obținerea acestor performanțe.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















