Compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) și asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) și Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria au depus documentația de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă.
„Documentația a fost depusă de compania americană OmniTRAX, asocierea Transferoviar Grup – Donau-Finanz și GFR“, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Termenul de depunere a documentației de participare la etapa de precalificare pentru privatizarea CFR Marfă a fost prelungit până pe 8 mai, de la 22 aprilie, iar termenul final pentru deschiderea ofertelor și desemnarea câștigătorului este 20 iunie.
OmniTRAX, înregistrată în Denver, Colorado, este una dintre cele mai importante companii feroviare și de management al transporturilor private din America de Nord, potrivit datelor publicate pe site-ul propriu.
Transferoviar Grup, companie controlată de omul de afaceri Călin Mitică, a fost înființată în 2003 și are drept obiect de activitate servicii de transport/logistică feroviară și manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcția de căi ferate, drumuri și autostrăzi. Compania activează atât pe piața din România, cât și la nivel internațional.
Compania deține participații majoritare în cadrul firmelor UV Aiud și Transferoviar Călători.
Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investiții fondat în 1957, administrând active de peste două miliarde de euro în domenii precum managementul activelor, investiții, fuziuni și achiziții, restructurări, dezvoltare rezidențială. Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a companiei feroviare BDZ din Bulgaria.
Consorțiul a anunțat miercuri, într-un comunicat, că a depus documentele de participare pentru privatizarea CFR Marfă.
Grup Feroviar Român, este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România și face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. GFR a anunțat în februarie că a fost admis pe lista scurtă la privatizarea BDZ Cargo.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















