Home În Lume Talibanii bagă spaima în conducerile Afganistanului și Pakistanului

Talibanii bagă spaima în conducerile Afganistanului și Pakistanului

DISTRIBUIŢI

În perspectiva retragerii NATO, la orizontul anului 2014 din teatrul de operații al Afganistanului, regimul de la Kabul, dar și cel proaspăt  ales la Islamabad în Pakistan încep să aibă mari îndoieli în legătura cu viitorul celor două țări. În timp ce Afganistanul caută noi aliați în scopul de a lupta împotriva talibanilor, noul guvern pakistanez al lui Nawaz Sharif se arată mai degrabă deschis unei soluții politice. Într-un raport al Departamentului de Cercetare al Congresului american din 9 aprilie 2013, specialistul pe problematici ale Orientului Mijlociu, Kenneth Katzman, era de părere că „există încă unele temeri că talibanii ar putea avea succes împotriva trupelor guvernamentale afgane după reducerea substanțială a forțelor internaționale după 2013”. În acest context, după ce a intrat în conflict deschis cu SUA, liderul afgan Hamid Karzai a mers ieri în India, unde a cerut sprijinul liderilor indieni pentru suplimentarea ajutorul militar pentru Afganistan, în perspectiva retragerii anunțate în 2014 a coaliției NATO. Șeful statului afgan a salutat sprijinul acordat de India de la venirea sa la putere, în 2001, după căderea regimului taliban. 'India a contribuit cu două miliarde de dolari la ameliorarea situației din Afganistan', a menționat Hamid Karzai, citat de agenția Press Trust of India (PTI), potrivit AFP. India, care se teme de o revenire a regimului taliban la Kabul după 2014, a investit masiv în Afganistan pentru a contracara în special influența Pakistanului. Afganistan și India au semnat în 2011 un 'parteneriat strategic' pentru a aprofunda legăturile în materie de securitate și pe plan economic, în special în ceea ce privește energia și minele. Acesta este primul acord semnat de Afganistan. Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui afgan, acesta îi va cere Indiei 'orice fel de asistență pentru a întări instituțiile militare și în materie de securitate'. Potrivit unei surse din Ministerul indian de Externe, discuțiile se vor axa în special pe un potențial acord în domeniul armamentului.

Atac dinspre Pakistan

Generalul afgan Zahir Azimi, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kabul, a declarat ieri că mișcarea islamistă radicală a talibanilor se pregătește să acapareze puterea în Afganistan după retragerea trupelor NATO în 2014. Azimi a subliniat că, în ultimul timp, insurgenții și-au intensificat războiul psihologic în rândul populației afgane, susținând că alianța occidentală a fost învinsă în Afganistan, iar talibanii vor veni la putere imediat după retragerea acesteia. El a mai adăugat că mii de insurgenți talibani, conform unor informații, au fost instruiți în școlile religioase din Pakistan, așa-numitele madrase. Cea mai mare parte dintre ei se află în prezent pe teritoriul afgan și fac pregătiri pentru a-și intensifica activitatea atunci când autoritățile afgane vor prelua integral responsabilitatea pentru menținerea securității în țară, după retragerea trupelor ISAF, în 2014.

Noul guvern pakistanez vrea negocieri

În timp Karzai încearcă stabilirea unor noi alianțe politico-militare în zonă, noul guvern viitorul premier al Pakistanului, Nawaz Sharif, al cărui partid tocmai a câștigat alegerile legislative, s-a declarat deschis convorbirilor de pace cu insurgenții talibani. 'Dacă talibanii ne oferă posibilitatea de a deschide un dialog cu ei, trebuie să-i luăm în serios', le-a declarat Sharif, la Lahore, deputaților nou-aleși ai partidului său, Liga Musulmană a Pakistanului-Nawaz, care a câștigat categoric alegerile legislative din 11 mai. Cel mai activ grup terorist islamist ce activează pe teritoriul pakistanez este Mișcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), afiliat încă din 2007 rețelei Al-Qaida.
Mișcarea a multiplicat atentatele împotriva partidelor laice în timpul campaniei electorale și i-a amenințat cu moartea pe pakistanezii care se vor duce la urne, deoarece talibanii consideră democrația drept 'antiislamică'. În ultimii ani, guvernele precedente pakistaneze au încheiat deja acordur de pace locale cu facțiuni ale talibanilor, inclusiv cu TTP, în regiunile tribale din nord-vest de la frontiera cu Afganistanul, dar insurgenții au profitat de fiecare dată de aceasta pentru a-și reface forțele diminuate de lupte și a rupe apoi acordurile. 'Terorismul este una din principalele probleme cărora Pakistanul le face față. Instaurarea păcii este una din principalele noastre priorități și suntem pe cale de a discuta mijloacele de a o obține', a mai spus Nawaz Sharif.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.