Home În Lume Boala secretului de stat

Boala secretului de stat

DISTRIBUIŢI

În absenţa unei transparenţe oficiale, zvonurile, scurgerile de informaţii şi speculaţiile fac deliciul vieţii cotidiene a chinezilor. Secretul de stat a ajuns un fel de maladie, care tinde să se extindă pe fondul adoptării, în urmă cu trei săptămani, a unui text restrictiv privind transparenţa guvernamentală, scria într-un comentariu ziarul -Le Figaro-. Zvonul, fiica naturală a cenzurii, nota sursa citată, a spulberat tăcerea în cateva cazuri. Prima dată a fost în 2003: o epidemie de pneumonie atipică a ucis 650 de persoane în China şi Hongkong. Recent, în provincia Shandong, una din cele mai bogate ale ţării, un virus a făcut ravagii. S-a aflat abia peste 14 zile. Oficial, s-a înregistrat un singur deces, dar în oraşul Linyi, 106 de copii continuă să primească îngrijiri medicale. Dar care este adevărata stare de lucruri nu se ştie. Necazul este că autorităţile refuză orice transparenţă. Vicepremierul Huang Ju, numărul şase al partidului comunist, a dispărut de luni de pe scena politică. Se spune ba că ar fi murit de cancer la pancreas, ba că este în comă la un spital din Beijing. Conducerea ţării neagă toate aceste speculaţii, dar nici nu oferă alte date.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.